Ionel Petre: “O nouă lovitură pentru HoReCa…”

in Actualitate/Opinii by
Banner

Revenim la subiectul HoReCa, un domeniu cu care autoritățile parcă joacă alba-neagra… Ba închid locațiile specifice, ba le deschid, ba le “îngroapă” definitiv…

De câteva zile stăm cu ochii pe tv/internet pentru a afla decizia autorităților cu privire la alte restricții. Am primit și rezultatul, care ne-a lăsat, din nou, fără cuvinte… Dar fără prea multe cuvinte din partea lor, căci vocabularul este… limitat…

Ce legătură are “paralizarea” unor industrii importante cu virusul care ne-a dat viața peste cap? Coronavirusul are program de acțiune și preferințe de locații sau cum? De unde aceste decizii aberante? De ce să nu încercăm să trăim normal, chiar și cu acest coronavirus din ce în ce mai activ, să trăim diminuând stresul generat de pandemie și, în special, de autorități?

De ce trebuie să vă bateți joc nu doar de antreprenorii din domeniu, care oricum sunt extrem de afectați de situația pandemică, ci și de cetățenii care nu au prea multe posibilități de relaxare în această perioadă, stresantă din toate punctele de vedere? De ce nu vă gândiți la miile de români care vor rămâne fără locuri de muncă, fără venituri?

Chiar vreți să îngropați HoReCa?
Nu ar fi mai simplu să sprijiniți populația în vederea respectării regulilor și să educați în acest sens, decât să mai găsiți niste idei de restricții care par din ce în ce mai aberante?

Haideți să învățăm împreună să ne protejăm, dar să ne și susținem reciproc. Să ne ferim de coronavirus, dar să muncim și chiar să ne bucurăm de puțină socializare, de puțină plimbare și relaxare!
Susținem HoReCa!
Nu susținem bătaia de joc a autorităților!

Ionel Petre, 

Președintele ALDE Dâmbovița 

Banner