Călătorind prin Maramureş: Munţii Gutâi

in HOBBY/Lifestyle by
Banner

Pandemie sau nu, noi nu renunţăm la pasiunea pentru frumusețile zonei montane din România, iar prin alte părţi… cam greu de ajuns în această perioadă! Aşa că  ne îndreptăm spre nord, spre Ţara Maramureşului, unde diversitatea montană este deosebit de atractivă.

Primul popas mai la pas îl facem în Munţii Gutâi, munţi vulcanici, scunzi ca înălţime, de numai 1445m, care alături de cei ai Ţibleşului şi Oaşului, închid spre vest Depresiunea Maramureşului, a doua ca suprafaţă din Carpaţii româneşti.

Pornim la drum din Pasul Neteda, unde se poate lăsa maşina şi de unde drumeţia începe să fie şi un pic mai spectaculoasă, spre deosebire de alte variante. Marcajul, bandă roşie, nu este grozav, mai ales că partea mai împădurită a traseului este şi brăzdată de o mulţime de drumuri forestiere, unde săgeţile indicatoare lipsesc. Aşa că, atenţie mare la orientare!

După un urcuş lejer prin pădure, începem să urcăm un versant ceva mai abrupt, care ne scoate în golul alpin, dominat cât te ţine vederea de arbuşti pitici. Ajungem şi la prima parte mai spectaculoasă a traseului nostru, Trei Apostoli. Un loc sălbatic, dominat de câteva turnuri de granit care stau suspendate pe rămaşiţele unui con vulcanic mai izolat.

Ne continuăm drumul spre nord-vest pe poteca bine conturată prin întinderea de afiniş. Urcăm pe Gutâiul Mic şi pe urmă pe cota cea mai înaltă, Gutâiul Mare (1445m). Nu ne ajută vremea prea tare ca să savurăm peisajul din jur, dar zărim câte ceva prin atmosfera îmbacsită: Munţii Oaş şi Igniş mai spre vest, Depresiunea Maramureşului şi Munţii Maramureşului mai la nord, iar la est, Rodnei şi Ţibleş.

După un drum de încă juma’ de ceas, ajungem şi la cel mai râvnit obiectiv al masivului, Creasta Cocoşului. Un alt martor vulcanic care ne revelă ceea ce a mai rămas din erupţia vulcanică de acum cca 9 milioane ani. O creastă crenelată, formată din turnuri de andezit, lungă de aproximativ 200m, suspendată pe marginea vestică a ultimului crater vulcanic al masivului. La poalele crestei dinspre vest se află şi o turbărie numită tinov, acoperită cu un muşchi, care poarta numele sphagnum, unde se află şi două lacuri pluviale, respectiv Tăurile Chendoaiei.

Marea parte a turiştilor care ajung aici preferă drumeţia în jurul crestei sau până pe Vârful Gutâiul Mare, dar există opţiuni şi pentru iubitorii de senzaţii mai tari, alpinism bunăoară. Asta am făcut şi noi, odată poposind acolo. Am ales două trasee de escaladă, unul mai uşor, Fisura Centrală (gr.4B) şi unul mai dificil, traseul Spre Final (gr. 6A). Splendide, ţinând cont de natura rocii foarte aderente.

După ce ne am mai temperat adrenalina, am parcurs cei 200 de m de creastă şi ne am continuat traseul spre Pasul Neteda pe acelaşi drum.

No, mereţi, că-i fain!

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.