Puterea exemplului sau exemplul puterii

RECURS LA PREZENT. Lecțiile pandemiei!

in Opinii by
Banner

Începutul de an școlar, pandemic, atipic! Ședința cu părinții pe la colțul terenului de sport, prin spatele clădirilor, dincolo de garduri!

O învățătoare instruiește părinții unor bobocei din clasa pregătitoare. Transmite informații ca o adevărată avalanșă, toți o urmăresc aproape fără să respire. Vorbește de grupuri de WhatsApp, de mail-uri, de conturi ale clasei, de Zoom, de Meet anunțând rituos că acestea sunt metodele ei de predare și interacțiune cu elevii și părinții și că nu acceptă nicio abatere de la regulile anunțate.

Începe prezența, alfabetic, ca la catalog, se strigă numele fiecărui copil și răspunde prezent părintele! La marginea grupului, distanțată aproape regulamentar, o mamă cu brațele încrucișate peste gâtul fetiței în timp ce ea sta lipită de mamă, privind amândouă către învățătoare, așteaptă să-i fie strigat numele! Îl aude! Spune „Prezent” sub gheara sufocantă a unui ritm cardiac infernal! Auzind confirmarea prezenței, învățătoarea se oprește, își drege glasul și se adresează amenințător mamei!

– Să știți că dacă nu vă activați contul de WhatsApp și nu primesc adresa de e-mail, colaborarea dumneavoastră cu mine trebuie să înceteze, situație în care va trebui să transferați fetița la altă clasă! Eu nu tolerez asemenea comportament! Sper că m-am făcut înțeleasă și pe viitor să nu-mi mai dați prilejul să mă enervez!

Femeia doar a murmurat câteva sunete de aprobare, iar privirea ei sfredelea pământul săpând o mie de hăuri în care să se arunce, iar peste toate acestea trebuia să evite și privirea fetiței care, dându-și capul pe spate, căuta chipul mamei pentru a înțelege ce se întâmpla!

După „lecția” administrată mamei, învățătoarea a trecut glacială la continuarea prezenței.

Prietenul prietenului meu, cel care a asistat la această discuție, a rugat-o pe mămica în cauză să o lase pe fetița ei să se joace cu fetița lui! A primit cu bucurie invitația atât mama, cât și copila! Ușor a atras-o într-o discuție colaterală pentru a o scoate din stânjeneala în care rămăsese după „lecția” administrată de învățătoare.

Așa a aflat că era o mamă singură, că-și creștea copilul singură, că-și câștiga pâinea ca angajată a unei brutării și că era mai mult un manipulant de saci decât un brutar, fapt ce explica palmele înroșite, umflate și crăpate pe care și le ținea în căuș, tot timpul, încercând să ascundă cu o mână pe cealaltă!

Dar nu ăsta era secretul, ce părea să-l țină departe de ochii tuturor! Nu!

În palmele mamei, bătătorite de muncă, se ascunde un telefon mic, cu butoane, un model de care ne mai amintim doar cei care au prins începuturile telefoniei mobile!

Atunci prietenul prietenului meu a înțeles totul! „Lecția”nedreaptă pe care o primise de la învățătoare sărmana mamă s-a transformat într-o lecție de viață ce fusese oferită tuturor celor prezenți!

A rugat-o pe mamă să mai zăbovească puțin în curtea școlii, să supravegheze joaca fetițelor și a plecat până la un magazin la colțul străzii, de unde după douăzeci de minute  s-a întors cu un telefon smart și o tabletă, ambele cu cartele de date incluse și internet nelimitat.

 ̶ Vă rog să le primiți ca semn al iertării nesăbuinței cu care ați fost judecată! Femeia, ca și în timpul „lecției” administrate de învățătoare nu a avut nicio reacție, dar bucuria fetiței a făcut-o să se chinuie să articuleze un „mulțumesc” greu inteligibil.

P.S.  Povestea nu aparține imaginarului, școala există, este în urbea noastră, mama și fetița ei, acum fericite, sunt persoane reale ca și prietenul prietenului meu, un târgoviștean dedicat unor asemenea gesturi, chiar și prietenul meu există, doar eu, cel care vă povestește acestă întâmplare, aparțin imaginarului! Sau nu?!?

Banner