Prinși la volan după ce consumaseră alcool

in Actualitate by
Banner

În perioada 26-27 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au întocmit dosare penale pe numele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Astfel, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 50 de ani, au fost depistați în timp ce conduceau autovehicule, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu cu o valoare peste limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Totodată, un tânăr de 16 ani este cercetat de polițiști după ce au fost surprins în timp ce conducea un moped pe raza localității Mărunțișu, fără a poseda permis de conducere și fără ca mopedul să fie înregistrat.

De asemenea, duminică, 27 septembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vișina au identificat pe DJ 611 un autoturism condus de un  bărbat de 55 de ani, din localitate, care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a părăsit partea carosabilă, distrugând gardul unui imobil.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie peste valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița

Banner