Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Islamice Pakistan în România, vizită la Camera de Comerț Dâmbovița

in Actualitate by
Banner

Joi, 24 septembrie 2020, Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, domnul Valentin Calcan, a primit vizita E.S. dl. Zafar Iqbal, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Islamice Pakistan în România.

Vizita, a prilejuit un schimb foarte important de opinii privind situația economică, temele în discuție vizând debutul unei relații de bună colaborare dintre cele două instituții, având ca obiectiv principal deschiderea cooperării economice dintre companiile din Pakistan și cele din județul Dâmbovița.

Au fost prezentate oportunitățile oferite de județul Dâmbovița prin cele trei Parcuri Industriale de la Priboiu, Moreni și Mija, prin proiectele de dezvoltare a celor două stațiuni turistice de interes național Pucioasa și Moroeni, prin experiența companiilor noastre din domeniile industriale, legumicultură, pomicultură.
E.S dl. Ambasador a prezentat experiența companiilor din Pakistan și dorința acestora spre deschiderea comerțului astfel încât mărfurile să poată ajunge în mod direct pe piața din România.

O notă aparte a fost legată de Târgoviște. Excelența Sa ne-a spus că a fost plăcut impresionat să descopere un oraș atât de frumos, plin de istorie. Cum prima impresie contează, am convenit că această vizită este numai primul pas în vederea stabilirii unor legături economice durabile.

Sursa: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Dâmbovița 

Banner