fbpx

Platformă de știri și opinii

Pucioasa: Candidatul Pro România pentru postul de primar îi spune “adio” lui Adrian Țuțuianu, chiar înainte de alegeri

in Actualitate/Politică by
Banner

Surpriză totală la Pucioasa, cu doar câteva zile înainte de scrutinul din data de 27 septembrie. Candidatul celor de la Pro România pentru postul de edil șef al orașului stațiune din Dâmbovița, a renunțat la candidatură și îl lasă baltă, cum s-ar spune, pe liderul formațiunii din care a făcut parte, Adrian Țuțuianu, chiar înainte de alegeri.

Sursa foto-facebook/Mircea Vlad

Gheorghe Mircea Vlad (foto) a făcut anunțul renunțării la candidatură, din partea PRO România Dâmbovița, pe pagina personală de facebook (în data de 23 septembrie) postarea fiind imediat preluată și de candidatul PSD la funcția de primar al orașului Pucioasa, Constantin Ana, actualul edil șef de la Pucioasa.

Gheorghe Mircea Vlad și-a expus motivele care l-au determinat să facă acest gest neobișnuit. În principal, tânărul candidat, care a anunțat că personal îl va susține pe Constantin Ana, și-a motivat decizia prin faptul că nu a primit nicio susținere din partea partidului pentru care candida și că a ajuns la concluzia că a fost doar folosit, de partidul pe lista căruia candida:

Postare facebook Vlad Mircea

Într-o lume în care normalul a devenit anormal, am încercat să mă implic în viața politică, într-un moment oportun,invitat să candidez în calitate de primar la alegerile locale din acest an. S-a muncit mult, multă alergatură ,mult timp prețios sacrificat, să nu mai zic de o expunere masivă la pericol datorită pandemiei (nici nu o sa vă vină să credeți cu câte persoane am dat eu mana in ultima lună)… totul pentru un ideal. Nu știu câți dintre voi cunosc procedura, dar teoretic candidatul la primar obține primul loc pe lista de consilieri locali, zic teoretic deoarece nu a fost si în cazul meu. Poate asumarea candidaturii la funcția de primar și determinarea de a face lucruri pozitive în oraș nu sunt suficiente și mai sunt necesare si alte calități pe care eu din nefericire nu le am, sau poate problema cea mare a fost că nu am fost pregătit să las demnitatea la o parte si să mă apuc acum la 31 ani de pupat dosuri, nu știu.. e doar o supoziție. Speram să mă pot implica direct în administrația publică a orașului pe care îl numesc casă. Am plecat la drum cu intenții bune, am văzut lucrurile din perspectiva unui om care nu a mai făcut politică, care nu are o datorie politică ,cineva cu care Dumnezeu a fost atât de generos încât să nu-l lase să iși facă griji de ziua de mâine, mai pe scurt cineva care nu poate fi șantajat si constrâns să ia decizii greșite. Din prima clipă am fost discreditat chiar de conducerea organizației locale din care am făcut parte, naivul din mine a avut impresia că luptam pentru același ideal si nu este nicidecum o competitie. Se pare că promisiunile deșarte si falsa sperantă cântăresc mai mult decat relațiile interumane si au capacitatea să facă un om să renunte la scrupule in detrimentul omeniei. Partidul a avut nevoie de un simplu candidat, de o piesă de schimb si sunt convins că pe viitor nu ne-am fi înțeles. Bănuiesc că există mulți tineri naivi ca mine care intâmpină aceleasi dificultăți.. sfatul meu este să nu vă lasați intimidati, avem avantajul varstei, experienta o să o dobândim in timp, nu renuntati, chiar dacă eu am dat gres de data asta ma bucur de experienta prin care am trecut si de lucrurile pe care le-am invățat, nu trebuie să uităm că viitorul este al nostru! Acestea fiind motivele, am ajuns la concluzia că eu nu mai am ce căuta aici, îmi pare rău pentru munca depusă până în acest punct, din acest motiv propun să lăsăm culorile politice si sa ne concentram pe oamenii care doresc întradevăr să vadă orasul Pucioasa prosperând, care au demonstrat că sunt capabili să aducă schimbări benefice. Eu personal îl aleg pe domnul Constantin Ana, un om a carui activitate am admirat-o intotdeauna, un om care merită încă un mandat pentru lucrurile bune facute cu eforturi mari, pentru tot ceea ce văd că se face în continuare cât si pentru toate proiectele deosebite pe care dumnealui si-a propus sa le ducă până la capat. Am încredere că imi sunteti in asentiment, vă multumesc tuturor si vă asigur de prețuirea mea.

Sursa foto-facebook/Vlad Mircea

Este postarea integrală a deja fostului candidat la functia de primar al orașului Pucioasa din partea PRO România, Vlad Mircea Gheorghe. Chiar dacă acesta a făcut acest anunț, el va figura în continuare pe buletinul de vot, gestul său neputând schimba cu nimic procedurile de la scrutinul din 27 septembrie.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top