Dep. Cezar Preda anunță că persoanele defavorizate vor beneficia de peste 100.000.000 de măști din partea Guvernului

22/09/2020
by

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cezar Preda, deputat PNL de Dâmbovița, face cunoscut faptul că persoanele defavorizate din România vor primi gratuit măști de protecție din partea Guvernului.

Cele peste 100.000.000 de măști care vor fi distribuite Direcțiilor de Sănătate Publică din fiecare județ au fost achiziționate prin Ministerul Sănătății. 

„102 634 450 de măști de protecție pentru persoanele defavorizate au ajuns la DSP-urile din toate județele și vor fi distribuite beneficiarilor, prin autoritățile locale.

Măștile achiziționate prin Ministerul Sănătății vor ajunge, astfel, la aproximativ 2 300 000 de persoane din toată țara. Fiecare persoană aflată într-o situație de vulnerabilitate va primi câte 50 de măști, adică necesarul pentru două luni.
Beneficiază de măști de protecție din partea Guvernului:

– persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza legii privind legii privind venitul minim garantat;
– persoanele din familiile beneficiare de alocatie pentru sustinerea familiei;
– pensionarii sistemului public de pensii care beneficiază de pernsia socială minumă garantată;
– persoanele incadrate in grad de handicap care realizeaza venituri exclusiv din prestatiile sociale.
Facem apel către autoritățile locale să finalizeze, în cel mai scurt timp posibil, distribuția acestor măști către cei care au nevoie de ele.”, a scris Cezar Preda, deputat PNL de Dâmbovița, pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Cezar Preda 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Moreni: Din cauza unei avarii, la rețeaua de distribuție, a fost sistată alimentarea cu gaze

Next Story

Virgil Guran (PNL), reacție dură la adresa lui Radu Popa (PSD)