fbpx

Platformă de știri și opinii

Claudia Gilia (PSD Dâmbovița): Nu există nicio implicare a Statului în organizarea alegerilor

in Actualitate/Politică by
Banner

Social democrații dâmbovițeni acuză autoritățile statului că organizarea alegerilor din 27 septembrie este lăsată pe seama administrațiilor locale și că autoritațile centrale, Guvernul și reprezentații acestuia în teritoriu (Prefecturile), nu au făcut nimic pentru a asigura un climat de siguranță, pentru cei ce se vor prezenta la vot, în condițiile excepționale în care are loc acest scrutin, respectiv pandemia de COVID 19.

Deputatul PSD de Dâmbovița, Claudia Gilia, a fost unul dintre social democrații ce au arătat acuzator înspre Guvern și Prefecura Dâmbovița, într-o conferință de presă ce a avut loc astăzi (21 septembrie), la sediul PSD DB din Târgoviște.

Claudia Gilia-21 septembrie 2020

“În toată aceasta perioadă m-am aflat în mijlocul comunităților dâmbovițene și permanent sunt în legătura cu colegii mei primari. Vreau să vă spun că nu există niciun fel de organizare, legat de aceste alegeri, din partea instituțiilor statului, care au atribuții stabilite în mod concret prin lege. Nu există nicio măsura care să fie luată de instituția prefectului în acest sens.

Colegii mei primari au spus clar că va cădea în sarcina lor, așa cum s-a întâmplat și în pandemie, dar si cu începutul anului școlar, să asigure toate condițiile, pentru ca cetățenii din comunitațile respective să vină la vot și să fie în siguranță, în timpul procesului electoral.(…) Trag un semnal de alarmă, pentru Prefectură și pentru celelalte autorități implicate în procesul electoral. Să ia măsuri! Pentru ca procesul electoral să se desfășoare în cele mai bune condiții.” A declarat deputatul Claudia Gilia.

Material realizat la comanda PSD Dâmbovița, CMF 21200019

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top