Sorin Ion (PNL): “Pe 27 septembrie dâmbovițenii deschid un capitol nou pentru județul nostru!”

in Actualitate/Politică by
Banner

A mai rămas doar o săptămână până la alegerile locale, doar o săptămână în care candidații pot sta de vorbă cu cetățenii pentru a le face cunoscute proiectele de viitor sau pentru a le aminti despre cele deja finalizate.

Inspectorul școlar general Sorin Ion, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Dâmbovița, crede că dâmbovițenii vor deschide un capitol nou pe data de 27 septembrie. 

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, liberalul îi îndeamnă pe oameni să aibă așteptări mai mari de la județul Dâmbovița și să îi fie alături:

“Pe 27 septembrie dâmbovițenii deschid un capitol nou pentru județul nostru. Un capitol al dezvoltării și al administrației profesioniste – îndreptată către cetățeni și așteptările acestora. O spune un om care și-a construit cariera pe dialog și seriozitate.

Tot prin dialog am reușit acum să aduc împreună două echipe serioase. Prin majoritatea pe care o vor obține în Consiliul Județean Dâmbovița, vor reprezenta forța clară din spatele mandatului meu. Desigur, alături de cetățeni și exigențele lor, la care voi rămâne conectat zi de zi.

Îmi dă încredere și faptul că, privind la opțiunile dâmbovițenilor de la ultimele două rânduri de alegeri (europarlamentare și prezidențiale), majoritatea oamenilor din acest județ doresc alternative la cei care administrează (prost) județul de 8 ani încoace. E lesne de înțeles de ce.

De aceea, le cer celor nemulțumiți de direcția în care se îndreaptă județul nostru să vină alături de mine – singurul candidat care-i poate trimite acasă pe cei care ne-au demonstrat că ne e mai bine fără ei. Le cer și celor multumiți să își crească așteptările și să vină alături de mine.

Pentru că știu că veți răspunde apelului meu, sunt sigur de rezultatul de pe 27 septembrie, și de ce va urma: victorie și muncă!”

Material realizat la comanda PNL Dâmbovița, CMF 21200012

Banner