IPJ Dâmbovița: “Traversați strada doar prin locuri special amenajate!”

in Actualitate by
Banner

Pentru că accidentele care implică pietonii sunt tot mai multe, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița ne avertizează să fim mult mai atenți și să traversăm strada doar prin locuri special amenajate.

De asemenea, este foarte important să acordăm șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a traversa.

Comunicat de presă

În primele 8 luni ale acestui an, pe fondul indisciplinei pietonale, s-au produs 55 de evenimente rutiere, în urma cărora 46 de persoane au fost rănite uşor, 7 persoane grav, iar 5 persoane au decedat.

Astfel, poliţia rutieră recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului.

Nu vă angajaţi în traversarea străzi în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii și asigurați-vă corespunzător la orice traversare.

Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!

Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului.

După lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

De asemenea, conducătorilor auto le reamintim că este necesar să fie în permanență atenți la trafic, iar în apropierea trecerilor pentru pietoni este indicat să reducă viteza de deplasare pentru a putea opri în condiții de siguranță.

Sursa: IPJ Dâmbovița

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.