Replica lui Stan pentru Cotinescu: ”E prea de tot!”

in Opinii/Politică by
Banner

Aurelian Cotinescu, candidatul PNL pentru postul de primar al municipiului Târgoviște, anunța deunăzi că este pe punctul de a-l depăși pe actualul titular de la primărie, în preferințele electoratului.

Citând rezultatele unui sondaj comandat de PNL (!), liberalul a anunțat că în ultima perioadă a recuperat aproximativ 10% din handicapul pe care îl avea, ajungând să fie despărțit de social-democratul Cristian Stan de doar… două procente!

Chiar mai mult, din declarațiile liderului PNL Târgoviște reiese că primarul în funcție ar fi în scădere ușoare, pe un trend descendent care se menține.

Replica lui Cristian Daniel Stan a venit prompt. Printr-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a PSD Târgoviște, primarul Stan îl acuză pe principalul său competitor electoral că încearcă  să prostească electoratul prin furnizarea unor cifre nereale:

”Nu mi-am tratat niciodată adversarii politici cu aroganță, cu superficialitate. Am luat lucrurile ca atare și mi-am purtat bătăliile cu argumente.

Candidatul – Faliment al PNL Târgoviște a declarat, astăzi, că are el un sondaj și că cifrele sunt incredibile. Nu a precizat firma care-a făcut sondajul, numărul de respondenți, marja de eroare, perioada etc. A spus doar „sondajul nostru” , ca și cum l-ar fi făcut între ei, în sediul de partid.

Nu vreau să râd de cineva, dar, parcă, e prea de tot felul în care PNL Târgoviște încearcă să ne prostească pe toți. E o jignire adusă, în primul rând, târgoviștenilor. Care vor avea puterea să răspundă la aceste mojicii pe 27 septembrie.

Până atunci, cei de la PNL pot să se îmbete cu sondaje, singuri, în sediu. Eu o să fiu pe teren, în cartiere, pe șantiere.”(Cristian Daniel Stan)

Sursa: Facebook PSD Târgoviște

Material realizat la comanda PSD Dâmbovița, CMF 21200019

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.