Ionel Petre (ALDE): ”Oferta liberală-Organizarea alegerilor, mai importantă ca siguranța copiilor!”

in Actualitate/Opinii/Politică by
Banner

Liderul liberal-democraților dâmbovițeni se alătură celor care critică în termeni fără echivoc prestația Guvernului în ceea ce privește pregătirea pentru începerea noului an școlar.

Cu doar șapte zile înainte de redeschiderea școlilor, părinții nu știu dacă și în ce măsură își pot trimite copiii la școală fără riscul de a fi infectați. Liderul ALDE consideră că guvernanții pasează responsabilitatea către autoritatea locală, cu consecințe greu de bănuit. ”IRESPONSABILITATE!”, acuză Ionel Petre într-n mesaj distribuit în spațiul virtual.

”Peste 7 zile, oficial, vom asista la deschiderea unui nou an școlar. Un moment trist, din păcate, girat de Guvernul liberal care ne dovedește că siguranța copiilor noștri și a familiilor românilor nu contează.

✓ Guvernul anunță că nu poate asigura măști pentru elevi și profesori.
✓ Același Guvern ne anunță că asigură măști gratuite celor peste 100.000 de membri din secțiile de votare.
✓ Guvernul nu asigură dezinfectant pentru școli
✓ Guvernul nu garantează prin Ministerul Educației și Ministerul Sănătății securitatea sanitară în școli.

IRESPONSABIL, pasează la administrațiile locale și școli sarcina asigurării condițiilor de siguranță pentru copiii noștri.

Eforturile Guvernului liberal sunt îndreptate spre organizarea de alegeri locale și parlamentare.

Nu cred că ar trebui să mizăm pe rezistența românului atunci când sănătatea îi e pusă în pericol, atunci când copiii sunt oarecum o țintă a unei situații care se pare că, din punct de vedere politic, se pasează de la Guvern la autoritățile locale, apoi la școli.” (Ionel Petre)

Material realizat la comanda ALDE Dâmbovița, CMF 21200063

Banner