Replica primarului la acuzele PNL: ”Da, bolnavilor de voturi de la PNL, lucrările neconforme de pe Calea Ialomiței se refac PE BANII CONSTRUCTORULUI!”

in Administrație/Politică by
Banner

Liberalii târgovișteni au criticat în termeni extrem de duri situația de pe centura municipiului Târgoviște, acolo unde lucrările erau finalizate, dar s-a intervenit din nou, pentru frezarea asfaltului proaspăt turnat și turnarea unui strat proaspăt.

După remarcile acide ale liberalilor, a venit, tot pe Facebook, replica nu mai puțin dură a primarului Cristian Daniel Stan. Acesta acuză PNL de manipulare, folosind tema investițiilor din municipiu în cheie electorală, fără legătură cu situația reală.

”Da, bolnavilor de voturi de la PNL, lucrările neconforme de pe Calea Ialomiței se refac PE BANII CONSTRUCTORULUI!

În logica disperată de campanie electorală, unii au ajuns să înjure orice, oricât de corect sau drept ar fi demersul. Programul lor politic e înjurătura.

Acum înjură că se refac lucrările neconforme de pe centură (o centură asfaltată în proporție de 80% – n.b.) Probabil, dacă erau ei la putere, ar fi închis ochii, ar fi plătit și ar fi mers mai departe.

Eu nu am glumit când am spus că nu plătesc NIMIC din ce nu e făcut cum trebuie. Prefer să întârzii o zi sau o săptămână sau o lună și tot nu plătesc până nu reface constructorul totul PE BANII LUI. Dacă e nevoie, pune din nou tot asfaltul, până e 100% conform.

Nu mă joc pe banii târgoviștenilor, așa cum ar vrea (și ar face, probabil) cei care mă înjură astăzi. Pentru că eu nu sunt falimentar de profesie ca ei. Și nu o să las niciodată orașul pe mâna lor, ca să-l falimenteze.

P.S: la lucrările pe PIDU A (micro 6), s-au plătit penalități de peste 11.000.000 lei de către constructor pentru că NU AM ÎNCHIS OCHII. #PentruTârgoviște, a transmis Cristian Daniel Stan pe Facebook

Banner