fbpx

Platformă de știri și opinii

Președintele CJ Dâmbovița, vizită de lucru pe șantierele din sudul județului

in Actualitate/Administrație by
Banner

Printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean Dâmbovița a transmis că marți, 25 august 2020, Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a verificat stadiul lucrărilor de pe DJ 611.

Astfel, aflăm că dintr-un total de 220 de km pe care Consiliul Județean și-a propus să îi modernizeze pe parcursul acestui an, în județul Dâmbovița, 100 de km au fost deja asfaltați.

Comunicat de presă

Prezent în sudul județului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de directorul Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu, a efectuat o vizită de lucru pe drumul județean 611, pe traseul Petrești – Vișina – Fierbinți, km 22+000 – km 41+694.

Proiectul total, inclusiv DJ 503, vizează 28,156 km, din care lungimea DJ 611 este de 19,694 km, obiectivele având finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Până în acest moment, pe ambele drumuri județene, s-au reabilitat și modernizat aproximativ 20 km, iar lucrările avansează foarte repede.
Așa cum președintele Alexandru Oprea a declarat în urmă cu câteva luni, Consiliul Județean Dâmbovița și-a propus să reabiliteze, în acest an, peste 220 de km de drumuri județene, din care s-au realizat deja peste 100 de km.

Cea mai mare parte dintre aceștia se încadrează în proiectele de covoare bituminoase derulate de Consiliul Județean Dâmbovița din bugetul propriu (etapa I – 117,441 km și etapa a II-a – 41,673 km). Celelalte investiții se derulează prin diferite programe cu finanțare guvernamentală sau europeană.

Pe această cale, vă facem cunoscut și faptul că, în scurt timp, vor debuta lucrările și pentru unul din loturile celui mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, care este derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B, pe traseul limită Județ Prahova – Moreni – Gura Ocniței – Răzvad – Ulmi – Târgoviște – Comișani – Bucșani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca – Cornești – Butimanu – Niculești – limită Județ Ilfov”. Proiectul în ansamblu presupune reabilitarea altor 62,161 km de drumuri județene.

Președintele Alexandru Oprea va continua să urmărească îndeaproape toate investițiile pe care instituția le are în derulare, astfel încât toate proiectele să fie finalizate cu succes cât mai repede posibil.

Sursa: Consiliul Județean Dâmbovița

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top