fbpx

Platformă de știri și opinii

O nouă broșură dedicată tinerilor a fost editată de Arhiepiscopia Târgoviștei

in Actualitate by
Banner

Cea de a XXI-a broșură misionară dedicată tinerilor din Eparhia noastră, a fost tipărită de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și are ca temă Flantropia creștină – mărturie concretă a valorilor Evangheliei lui Hristos.

Ea prezintă argumentele cele mai importante în favoarea ajutorării aproapelui, ca poruncă a lui Dumnezeu, necesitate socială și înclinație naturală a sufletelor noastre.

Iubirea pentru aproapele nu este doar un drum spre desăvârșire, de renunțare în favoarea aproapelui, ci este și o frumoasă manifestare a naturii noastre sociale.

Cine are milă pentru aproapele simte răul acestuia ca și cum ar fi al său propriu, conștientizează că bunurile pământești sunt fundamental comune, iar proprietarul este doar administratorul lor temporal.

Pentru uzul propriu avem dreptul de a păstra doar ceea ce ne este necesar, restul trebuie în mod normal și natural să-l oferim celor ce au nevoie.

Mesajul central transmis tinerilor prin această publicație este: „Ceea ce dăruim celui de lângă noi, sufletește sau material, devine comoară nepieritoare – faptă bună – singurul tezaur pe care îl putem lua cu noi când vom pleca din această lume în realitatea veșniciei. Cu toții suntem trecători prin această viață, pe care Divinul Creator ne-a împărtășit-o numai pentru a învăța că a iubi, a învăța să iubim, să dăruim și să fim reflexii ale iubirii Sale, este singurul lucru cu adevărat important din lume, comoara supremă a vieții noastre. Acesta este secretul lui Dumnezeu, acel secret pe care a dorit să ni-l dăruiască, înnomenindu-Se, din iubire pentru noi și pentru mântuirea noastră, venind alături de noi, trăind viața noastră, durerile și neliniștile, căutările și neputințele, aspirațiile și lipsurile noastre”.

Sursa: Arhiepiscopia Târgoviștei

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top