Cetatea Târgoviște, al cărei nume amintește de faptul că aici se intersectau cel puţin două importante drumuri comerciale medievale, cel al turmelor de oi aflate în transhumanţa anuală şi de cel al vinului, ce merge până în podgoriile Moldovei, pe sub poalele Subcarpaţilor de Curbură, a fost a treia reşedinţă domnească a Ţării Româneşti, menţionată fiind într-un document german de la 1427 al unui cruciat ce participase la bătălia de la Nicopole din 1396 şi care vizitase târgul de pe Ialomiţa.
33 de voivozi şi domnitori au condus ţara din Curtea Domnească de aici, primul fiind Mircea cel Bătrân. În incinta Curţii sunt prezente ruinele palatului domnesc, Turnul Chindiei (construit în timpul lui Vladislav al III-lea Basarab, sau Vlad Ţepeş), Biserica Mare Domnească (conținând cea mai amplă galerie de portrete de domnitori valahi şi construită în timpul lui Petru Cercel, acelaşi care punea bazele Parcului botanic actual şi primei Grădini Zoologice româneşti), Biserica Sfânta Vineri şi alte construcţii cu caracter civil.
Pe dealurile din jurul Cetăţii de Scaun, ctitorii domneşti au ridicat un adevărat «sistem de fortificaţii spirituale», mănăstirile Viforâta, Gorgota şi Dealu.
Prima dintre ele, Viforâta, este ctitoria unui Basarab, Vlad Înecatul (strănepot al lui Ţepeş), lucrările începând pe la 1530. Este situată la nordul oraşului Târgovişte la o distanţă de 4 km, în partea de miazănoapte a satului cu acelaşi nume, comuna Aninoasa. Aici, printre dealuri, îmbrăcate cândva în livezi şi podgorii, locuitorii s-au adăpostit de viforul care uneori bântuia aprig această largă câmpie ialomiţeană şi mai cu seamă la adăpostul zidurilor mănăstirii.
Mănăstirea Gorgota este localizată în comuna Răzvad, la aproximativ 15 km de Târgovişte, iar numele îi parvine de la dealul răstignirii lui Iisus. Este ctitoria domnitorului Pătraşcu cel Bun (tatăl lui Mihai Viteazul), pe la jumătatea secolului al XVI, fiind aduşi aici călugări greci din Fanar, Istanbul. A fost refăcută de Mihai la 1595, deoarece fusese parţial distrusă de turci, în campania militară din anul 1595, care a culminat cu bătăliile de la Călugăreni şi Giurgiu. Ultimii călugări au fost ucişi sau risipiţi pe la 1750 de o ceată de tătari.
A treia mănăstire este şi cea mai cunoscută, poate şi datorită faptului că aici se află capul lui Mihai Viteazul. Despre Mănăstirea Dealu este vorba, ridicată la începutul anilor 1500, lucrările începând în timpul lui Radu cel Mare (nepot de frate al lui Vlad Ţepeş). Aici, în 1508, de sub prima tiparniţă din Ţara Românească, ieşea prima carte tipărită din Valahia, Liturghierul lui Macarie. Mult mai târziu, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), fosta incintă moastică a funcţionat ca lagăr de prizonieri turci, iar mai apoi ca şcoală militară şi chiar depozit de muniţie. Pe dealul mănăstirii au căzut eroii Liceului militar « Nicolae Filipescu », în luptele din toamna lui 1916, elevi şi profesori deopotrivă, amintirea lor fiind evocată prin Monumentul aflat lângă incinta mănăstirii, in apropierea rămăşiţelor lui Mihai Viteazul.
După această scurtă prezentare istorica a zonei, ar fi bine să menționăm faptul că Târgoviștea este poziționată perfect pentru cei care doresc să practice activități outdoor, cum ar fi cicloturismul, MTB sau trail running.
Primul lucru la care se gândește un turist care vine la Târgoviște, având intenția de a trece și dincolo de Curtea Domnească sau terasele de pe Centrul Vechi, este ce altceva se mai poate face prin preajmă. Ei bine, aici avem serios de lucru și asta din cauza faptului că, deși există potențial, acesta nu este valorificat decât răzleț, de cei care practică individual MTB, alergare montană, drumeție etc. De ce? Poate pentru faptul că traseele respective, care ar putea avea ca punct de plecare zona istorică a orașului, nu sunt cunoscute și nici amenajate. Aici, autoritățile pot face un lucru constructiv și mă refer la principalii beneficiari, primăriile din Târgoviște, Aninoasa și Răzvad, care pot crea o bază comună, care să includă circuite cicloturistice marcate și amenajate cu investiții și efort minime, astfel încât turiștii interesați să le poată găsi pe o harta (inclusiv online!) si să le parcurgă lejer.
Dealurile din jurul Târgoviștei, administrate teritorial de Aninoasa și Răzvad, reprezintă un adevărat paradis pentru cei care doresc să practice astfel de sporturi. De la Curtea Domnească se pot trasa circuite care sa includă Mânăstirea Dealu și Viforâta, să se ajungă în puncte belvedere de unde se pot vedea perfect Munții Bucegi, Leaota și chiar Munții Făgăraș, să străbată cele mai frumoase și mai sălbatice păduri de stejar de pe la noi și chir circuite prin satele vecine, Gorgota, Viforâta și Aninoasa. Pe jos sau cu bicicleta. Solo, în grupuri mici sau mai numeroase.
Pentru iubitorii de mișcare în natură, Târgoviște și împrejurimile oferă, slavă Domnului, destule de văzut și de făcut!