• Atinge-Omu1.jpg
  • Atinge-Omu2.jpg
  • Atinge-Omu3.jpg
  • Atinge-Omu4.jpg
  • Atinge-Omu5.jpg
  • Atinge-Omu6.jpg
  • Atinge-Omu7.jpg

ATINGE OMU 2020 PANDEMIC EDITION

in Actualitate/HOBBY/Sport by
Banner

În aceste vremuri sumbre, bântuite de pandemie, toată mișcarea sportivă a intrat în declin. Cele mai mari evenimente legate de alergarea montană din România, au fost anulate. Au fost însă și mici excepții, curse mai scurte, mai tehnice, cu număr mai mic de alergători, care au fost mai ușor de organizat și de gestionat în condiții restrictive impuse de COVID 19.

La sfârșitul săptămânii trecute, după o amânare în 6 iunie și o revocare în 4 iulie, s-a desfășurat, în zona Peștera din Munții Bucegi, cea de-a 6-a ediție a concursului de alergare montană ATINGE OMU, eveniment organizat de Asociația Salvamont Dâmbovița. Din cei 120 de concurenți înscriși, numai 65 au luat startul, mare parte dintre cei retrași reprogramând pentru ediția de anul viitor.

Concursul s-a desfășurat respectând toate normele impuse de autorități în ceea ce privește stoparea răspândirii COVID 19.

Startul s a dat decalat, începând cu ora 9.00, câte un concurent la aproximativ 30 secunde. Toți concurenți au purtat mască de protecție și au respectat distanțarea socială, atât înainte de start, cât și după terminarea cursei.

Clasamentul este urmatorul: https://time-it.ro/2020/atingeomu/

Traseul a fost similar cu cel din anii precedenți, cu start din Peștera, urcare la Vârful Omu, cota cea mai înaltă din Munții Bucegi (2507m), pe valea Obârșiei și coborâre pe același traseu.

Lungimea totala a traseului parcurs a fost de 12,5 km, cu o diferență de nivel în urcare de aproximativ 1000 m.

Tradiția cursei, bulzul perpelit pe jar și cana cu jintiță, pentru care majoritatea concurenților veneau cu mare drag și poftă, a fost amânată pentru o dată ulterioară, când atmosfera va fi mai relaxanta din punct de vedere pandemic

Mulțumim în mod expres partenerilor noștri, fără de care acest eveniment nu era posibil: Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Comunei Moroeni, Serviciul Public Județean Salvamont Dâmbovița, Postului de Jandarmi Peștera, voluntarilor implicați in organizarea acestui concurs si sponsorilor.

ATINGE OMU este unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate până acum în această zonă a Bucegilor, care a adus entuziasm în rândul alergătorilor veniți din toată țara, atât pentru traseul ales, cât și pentru atmosferă.

Prin organizarea acestui concurs, care a avut un sprijin logistic și financiar foarte modest, am urmărit un sigur lucru: să promovăm cât mai mult zona noastră montana – Padina-Peștera

Geo Badea,

Cu voia dumneavoastră, organizator 

Banner