fbpx

Platformă de știri și opinii

Elevii de 10 de la Târgoviște au fost premiați

in Actualitate/Administrație/Educație by
Banner

Vineri, 24 iulie 2020, la Teatrul de Vară din Târgoviște a avut loc cea de-a patra ediție a Galei Performanței în Educația Târgovișteană, o ediție aparte ținând cont că în ultimele luni, în ceea ce privește demersul didactic, totul s-a mutat online.

Cu toate acestea, elevii și profesorii au reușit să obțină performanțe notabile, iar Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Local au ținut să premieze dedicarea, implicarea și efortul care au făcut ca orașul să se claseze în vârful clasamentelor realizate după examenele naționale de anul acesta.


“Chiar dacă ne confruntăm cu pandemia de COVID-19, care și-a pus amprenta pe desfășurarea procesului educațional sau poate tocmai din acest motiv, nu am vrut ca acest an să treacă fără a ne arăta prețuirea pentru performerii școlii târgoviștene, adevarate modele, copii și profesori, care prin muncă și dăruire au devenit cei mai buni dintre cei buni.”, a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

În cadrul galei, au fost premiați 38 de elevi și de profesori îndrumători, în urma obținerii mediei 10 la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat.

Tot printre cei 38 de premianți se numără și deținătorii locurilor 1, 2, 3 și ai  mențiunilor la olimpiadele și concursurile desfășurate la nivel național pe parcursul acestui an școlar.

Sursa: Facebook Daniel Cristian Stan 

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

O mare dezamăgire…

Le mulțumesc preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei care au respectat toate
Go to Top