La mulți ani, poporului francez, de Ziua Națională a Republicii Franceze! 🇫🇷

in Actualitate/Opinii by
Banner

🇲🇫 14 iulie este un reper nu doar pentru cetățenii francezi, ci pentru toți cei care, indiferent de naționalitate, cred și apără idealurile de libertate, egalitate, fraternitate ale Revoluției franceze.

Astăzi, mai mult decât oricând, înțelegem conceptul de “libertate”, citind sau recitind articolul 4 al Declarației Drepturilor omului și cetățeanului, din 26 august 1789, prin care au fost puse bazele democrației franceze moderne și nu numai:  „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. Astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are limite decât acelea care asigură celorlalți membri ai societății folosirea acelorași drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege.”

🇲🇫România și Franța au un trecut comun prin istorie, limbă și cultură, un prezent comun prin colaborarea economică și diplomatică și, sunt convinsă, că va avea și un viitor comun.

Sunt membră a grupului parlamentar de prietenie cu Franța, pentru că am simțit că nu există un alt popor de care să mă lege mai multe lucruri.

🇲🇫 Ca profesor universitar le subliniez mereu studenților mei influența culturii franceze asupra dreptului românesc. Influența dreptului francez asupra dreptului constituțional constituie o caracteristică esențială a evoluției sistemului juridic modern românesc.

🇫🇷 Să nu uităm de contribuția majoră pe care au avut o experții francezi, profesorul Jean Gicquel și Robert Badinter, în calitate de membrii ai Consiliului Europei la elaborarea proiectului Constituției României sau a specialiștilor din Consiliul de Stat francez, care au oferit consultanță Adunării Constituante.

🇲🇫Ca dâmbovițean sunt recunoscătoare pentru faptul că Franța este una din țările care au ales să facă investiții importante în România. De una dintre ele ne bucurăm în județul nostru, la Titu, unde Renault a investit într-un centru tehnologic care a dezvoltat pe orizontală întreaga zonă. Să nu uităm cât de mult a însemnat pentru alți investitori faptul că Renault a ales Dâmbovița pentru această investiție.

🇲🇫 Ar fi multe de spus despre Franța și România, despre legăturile dintre cele două Natiuni, dar mai ales dintre cetățenii lor. Dar astăzi nu este o zi a bilanțului, ci una a bucuriei.

Bon 14 Juillet! 🇫🇷🇷🇴

Vive la France! 🇨🇵🇷🇴

Conf.univ.dr. Claudia Gilia, deputat PSD de Dâmbovița

Banner