Jurnal de drumeție: Munții Măcin

in HOBBY/Travel by
Banner

După recluziunea pandemică, neașteptat de lungă și stresantă, fiecare dintre noi își face planuri cum să reia viața de dinainte, cum să-și organizeze drumețiile și, mai mult decât atât, încotro s-apuci?

Acum, când restricțiile par a se fi îmblânzit și călătoriile la distanță mai mare de casă se vor înmulți. O opțiune bună pentru iubitorii de drumeții, ar fi în Munții Măcin, situați în nordul Podișului Dobrogei.

Ca să putem înțelege mai simplu ce reprezintă astăzi Munții Măcin, ar fi bine să ne întoarcem cu câteva sute de milioane de ani în urmă, atunci când suprafața planetei arăta cu totul diferit și să precizăm pe scurt câteva elemente ce țin de evoluția acesteia sau, mai bine zis, ca sa  n-o lungim prea mult, cum s-au format acești munți.

Este bine de precizat faptul că pe suprafața Terrei s-au succedat trei mari orogeneze, adică etape de formare a munților, toate întâlnite și pe teritoriul României.

Caledoniana, în Podișul Casimcei, centrul Podișului Dobrogei, Hercinica, care s-a suprapus peste Munții Măcin și Alpina, care se află și astăzi în proces de evoluție în Carpații noștri.

Prin urmare, Munții Măcin, cu o înălțime de numai 467 m (Vf. Țuțuiatu), reprezintă un martor rezidual hercinic, “măcinat” continuu, milioane și milioane de ani, de vicisitudinile climatice (îngheț-dezgheț, vânt, precipitații etc.)

Ajunși pentru a doua oară prin aceste părți ale țării cu ceva ani în urmă, am reușit să facem două dintre activitățile montane, la scară mai mică ce-i drept, pe care le pun la dispoziție Munții Măcin: un circuit de creastă și cățărare în pereții fostelor cariere de piatră, care astăzi nu mai sunt exploatate, masivul muntos fiind inclus în cadrul Parcului Național Munții Măcin, care are o zona de protecție destul de vastă, ce adăpostește multiple specii faunistice și floristice.

Accesul cel mai la îndemână este din localitatea Greci. Pentru iubitorii de camping zona este ideală, în schimb spațiile de cazare sunt puține. Noi am înnoptat în casa unei bătrâne, care ne a oferit condiții ca la bunica acasă.

Am împărțit activitatea zilei de sâmbătă în două etape. Dimineața am făcut traseul de creastă, iar după amiază am fost la cățărat în peretele 3M.

Am conceput traseul de creastă ceva mai lung, cu plecare din Greci, pe marcaj punct roșu, până aproape de Piatra Mare (391m), pe sub care am prins un drum forestier, nemarcat, printr o pasture de foioase moi, superbă. Extraordinar conservata! Trebuia să mergi atent să nu calci pe vreo broasca țestoasă, destul de numeroase prin aceste locuri. Drumul cu pricina ne-a scos în marcajul triunghi roșu sub Vârful Mitofan (221m), urcând ulterior, cu pauze regulate, până pe vârful Țuțuiatu, cota maximă a masivului.

Priveliști frumoase se deschid de aici, spre est, unde zărim Dealurile Tulcei și Podișul Babadag, iar înspre sud Podișul Casimcei, cel mai vechi uscat românesc.

De sub vârf prindem Brâna Mare, care ne duce chiar la baza pereților de cățărat, unde ne desfășurăm cea de a doua activitate pentru care am venit în acest colț de țară.

Traseele din peretele 3M nu sunt lungi și nici foarte dificile, însă roca, acest granit de Măcin, este superbă la cățărare. Mi-a plăcut mult traseul Shalom, curat și ușor surplombat.

După ce ne epuizam adrenalina, revenim în sat și povestim, la o bere, tura noastră dobrogeană, pe care v-o recomand ca variantă de revenire în circuitul montan.

Banner