Chindia a pierdut pentru a patra oară la rând, în liga I de fotbal. Mai mult, nu a reusit să marcheze niciodată în ultimele patru meciuri. Târgoviștenii, antrenați acum de Emil Săndoi, au cedat cu 0-1, în fața celor de la Hermannstadt.
Cele două echipe trimise în teren,în partida de la Ploiești, au fost următoarele:
Chindia: Aioani – Martac, Benga, Pițian, Corbu – Yameogo, Dumitrașcu, V. Rață, A. Șerban – Dangubic, Berisha
Rezerve: I. Popescu, Neguț, C. Barbu, C. Dinu, L. Mihai, Piftor, Ivancic, Negrea, D. Florea
Absenți: Neguț (accidentat), Bic (suspendat)
Antrenor: Emil Săndoi
Hermannstadt: Cristiano Figueiredo – A. Vodă, Viera, I. Stoica, Opruț – D. Dias, Dâlbea, R. Pires, Joalisson – Debeljuh, Yazalde
Rezerve: I. Pop, T. Monteiro, Dobrosavlevici, Bușu, Rimane, Cordea, L. Dumitriu, Petrescu, Ad. Bălan
Antrenor: Ruben Albes
Prima repriză
Cei de la Chindia au părut hotărâți să demonstreze că locul ocupat (ultimul) în clasamentul Ligii I de fotbal, nu este cel meritat. A părut chiar că, de această dată, le va și reuși, după ce Yameogo a trimis mingea în poarta lui Figueiredo (min.10), cu un șut de la 20 de metri. Bucuria nu a durat foarte mult deoarece centralul a anulat golul pe motiv de offside (vezi foto), cu toate că Yameogo a șutat direct la poartă, iar mingea nu a fost atinsă de vreun coechipier. După această decizie meciul a curs fără multe faze de poartă spre un 0-0 la jumătatea meciului.
Repriza a doua
Meciul a fost decis în minutul 51, când tot centralul a dictat lovitura de la 11 m pentru oaspeți, după ce Martac a fost acuzat că lovit cu cotul, în săritură, un atacant al oaspeților. Romario Pires nu i-a dat nicio șansă lui Aioani, astfel ca scorul a devenint 0-1, în urma transformării loviturii de pedeapsă.
După primirea golului, cei de la Chindia au început să iasă la atac și chiar au avut numeroase șuturi pe poartă, însă niciunul suficient de inspirat încât tabela să se modifice și în dreptul gazdelor. Asta în vreme ce oaspeții din Sibiu s-au mulțumit să conserve avantajul.
La capătul celor 90 de minute scorul a fost cel stabilit în minutul 51, din penalty. Cu doar 17 puncte, Chindia este pe ultimul loc și mai are șanse doar teoretice să se salveze de la retrogradare, dar chiar și în situația în care va câștiga toate meciurile, de acum înainte, Chindia depinde și de jocul rezulatatelor dintre celelalte echipe.