fbpx

Platformă de știri și opinii

Corneliu Ștefan (PSD): Pensiile speciale, impozitate cu până la 85%!

in Actualitate/Politică/Social by
Banner

Parlamentarii au votat, ieri, o lege prin care pensiile speciale sunt impozitate cu până la 85%. Forma adoptată de Camera Deputaților, care este cameră decizională, a fost inițiată de deputații PSD și prevede impozitarea cu 10% a pensiilor cuprinse între 2000 și 7000 de lei și cu 85% a sumelor ce depășesc 7000 de lei.

Liderul PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan, a declarat că această lege, inițiată de partidul său, pune capăt campaniei de demonizare  a social-democraților, acuzați că ar susține pensiile speciale.

”Vă aduc aminte că cei de la PNL spuneau că în prima zi când vor fi la guvernare, vor da o Ordonanță de Urgență sau o Hotărâre de Guvern prin care vor elimina pensiile speciale. (,,,) Vă aduc aminte de cei de la USR, care de patru ani de zile ne toacă în Parlament pe aceeași temă, falsă, inițiată de ei, Și uitați că rezolvarea a venit din partea Partidului Social Democrat”

Adoptarea legii care impozitează drastic pensiile speciale ar putea fi o veste proastă… pentru Guvern! Din acest moment, justificarea guvernanților, care se plâng că nu pot mări pensiile în acord cu legea sau că nu au bani pentru alocațiile copiilor, din pricina pensiilor speciale, a rămas fără obiect.

Sau, cum spune deputatul Corneliu Ștefan: ”…nu vreau astăzi să îi mai aud pe cei de la PNL și din Guvernul României că nu mai au bani de alocații, bani de pensii, bani de salarii din cauza acestor pensii speciale”.

În același timp, folosirea temei pensiilor speciale pe post de muniție politico-electorală, cu consecințe serioase în escaladării tensiunilor între categorii sociale din România, ar trebui să înceteze.

”Ar trebui să înceteze această diversiune care a fost aruncată spațiul public(…) Cel mai grav lucru care s-a întâmplat în România în ultimul timp a fost această luptă a românilor împotriva românilor”, a mai spus liderul social-democraților dâmbovițeni.

Inițiatorii legii susțin că impozitarea drastică a pensiilor speciale, cu până la 85%, este un demers care are drept scop ca toate pensiile din România să fie aduse la un nivel decent, comparabil cu cele din sistemul public. Foarte important, pensiile bazate pe contributivitate nu vor fi supra-impozitate. Așadar, dacă pe baza contribuțiilor din perioada de activitate, un român are de primit o pensie mai mare de 7000 de lei, până la acea cotă de contribuție se aplică 10%. Pentru ceea ce depășește cota de contributivitate, se aplică impozit suplimentar de 85%.

Distribuie pe
Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top