În politică se (mai) ia și țeapă. Nu-i așa, domnule Țuțuianu?

in Actualitate/Opinii by
Banner

În vâltoarea războiului Țuțuianu- Oprea, am fost curios să văd dacă va exista o eventuală replică a senatorului Breloc (Oprea dixit) la acuzațiile de o extremă gravitate ale președintelui Consiliului Județean.

Dimineață, devreme, pe Columna TV, mă uit la conferința de presă a șerifului din Micloșanii Mici (la TV, pentru că la invitațiile pentru întâlnirile cu presa, Țuțuianu este foarte selectiv). Nicio vorbă despre declarațiile fulminante ale lui Oprea. Aștept o întrebare de la presă. Nimic…

Era clar că Țuțuianu va face o eschivă pentru a trece pe lângă subiectul fierbinte al acuzațiilor lui Oprea (care spune despre senator ca ar fi făcut trafic de influență-amănunte aici). Aduce însă vorba despre relația cu PSD și amintește despre discuțiile de dinaintea alegerilor interne din filiala județeană a social-democraților. Iată ce spune senatorul Pro- România “domnul Corneliu Ștefan, domnul Titus Corlățean și domnul Cristian Daniel Stan ar trebui doar să facă un efort de memorie să-și aducă aminte cu cine au fost la mine la biroul de avocatură din str. IC Brătianu, la etajul 1, în sala de ședințe, înainte de Conferința județeană de alegeri de la PSD…cu un număr de primari care au spus ca vor susține debarcarea echipei Rovanei Pauker Plumb dacă domnul Țuțuianu ne promite că se întoarce la Consiliul Județean. Și domnul Țuțuianu, om serios, a spus da”. (video)

Chestia este că Țuțuianu, se pare, spune adevărul. Nu neapărat despre ce s-a vorbit la această întâlnire (confirmată și de sursele noastre), ci mai degrabă despre susținerea echipei Ștefan de către talibanii săi din PSD. Iată ce scriam în perioada premergătoare alegerilor din PSD: “Interesant este că nu mai sunt 3 grupări în partid (aripile Plumb, Ștefan și nostalgicii Țuțuianului)(…) ultimele două s-au unit. Și asta pentru că am văzut (la o întâlnire de susținere a lui Ștefan-n.red) un grup de primari apropiați de Adrian Țuțuianu (ex. primarul de la Voinești, Gabriel Sandu). Mai mult decât atât, senatorul Corlățean, în dorința de a empatiza cu apropiații lui Țuțuianu, a spus că acestuia i s-a făcut o mare nedreptate prin excluderea din partid, ce ar trebui „reparată”. Este lesne de înțeles că lui Adrian Țuțuianu îi convine de minune ca echipa lui Corneliu Ștefan să câștige alegerile interne. De aceea și-a trimis toți apropiații în jurul lui Ștefan. Pentru că există varianta (puțin probabilă, totuși) să revină în PSD, găsind aici o echipă favorabilă. Sau o posibilă alianță locală PSD-Pro România, care, pentru candidatura la șefia Consiliului Județean, nu poate avea decât o variantă: Adrian Țuțuianu”. Asta scriam pe 10 ianuarie (articolul aici), înainte de alegerile din PSD Dâmbovița. O captură video (chiar cu cei trei invocați de Țuțuianu: Ștefan, Stan, Corlățean în prim-plan) din ședința cu pricina este elocventă:

A trecut timpul și Țuțuianu a cerut ce, probabil, i s-a promis. Iată ce declara cu câteva zile în urmă: „am propus celor de la PSD Dâmbovița o alianță. Am avut două întâlniri fără rezultat. Suntem în situația în care, din cauza lor, proiectul unei alianțe comune a fost omorât” (cu el candidat la CJ- n. red). Mai mult decât atât, social-democrații conduși de Corneliu Ștefan au hotărât oficial ca PSD Dâmbovița să aibă candidat propriu la Consiliul Județean. Mai pe românește, ai luat țeapă, domnule Țuțuianu! Ar mai fi o speranță dacă se va face o alianță impusă de la centru. Însă, despre președintele PSD, Marcel Ciolacu, senatorul Breloc spunea că noi doi nu am fost niciodată foarte prieteni, și nu suntem nici astăzi…”. Case closed!

Banner