fbpx

Platformă de știri și opinii

Mătăsaru| Intervenție fără precedent la un depozit ilegal de deșeuri. Sute de forțe de ordine au acționat

in Actualitate by
Banner

A fost o acțiune de o amploare fără precedent în Dâmbovița, la care au participat sute de polițiști și jandarmi, alături de comisarii Gărzii de Mediu Dâmbovița. În urma unei sesizări, primite pe pagina de facebook, cei de la Garda de Mediu Dâmbovița au identificat, pe raza comunei Mătăsaru, un depozit ilegal de deșeuri ce era deja incendiat de localnici, ce, prin topirea materialelor plastice și a cauciucului din roți, sperau să recupereze fierul vechi. În zonă se crease deja o adevărată bombă ecologică.

Cei de la Garda de Mediu Dâmbovița au anunțat că apelul primit a fost făcut pe pagina de facebook a instituției și venea din partea unor localnici din zona Matăsaru, ce au observat ce se pregatea pe un teren de la marginea localitătii. Depozitul imens și ilegal de deșeuri fusese deja incendiat, iar norul negru de fum era vizibil de departe spun acestia.

Imagine

„Cu sprijinul Poliţiei Găeşti, o echipă a Gărzii de Mediu s-a deplasat în zonă, unde a aflat că mai multe persoane incendiază cauciucuri, dar şi alte deşeuri din plastic şi metal, cu scopul recuperării fierului vechi.

Comisarii Gărzii de Mediu au identificat nu mai puţin de 50 mc de astfel de deşeuri, care urmau a fi topite prin acelaşi procedeu rudimentar şi extrem de nociv pentru calitatea aerului, şi au luat decizia să le ridice pentru a curăţa zona şi pentru a elimina, astfel, riscul de incendiere.”

Au precizat cei de la Garda de Mediu Dâmbovița.

Imagine

În zonă au fost deplasate și importante forțe de ordine, aproximativ 90 de polițisti de la IPJ Dâmbovița și 50 de jandarmi de la IJJ Dâmbovița, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Totul pentru a preveni fapte antisociale, fiind anticipat faptul că cei care depozitasera materialele ce urmau să fie incendiate nu vor renunța prea usor la acestea.

Imagine

În cele din urmă, descurajați de prezență numeroasă a forțelor de ordine, cel mai probabil, localnicii nu au mai reacționat. Nu au fost înregistrate fapte de natură penală sau contravențională au precizat reprezentanții IPJ Dâmbovița

Sursa foto articol-Garda de Mediu Dâmbovița

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top