fbpx

Platformă de știri și opinii

Primarul Târgoviștei explică de ce sunt îndepărtați arborii de tuia din Piața Revoluției

in Actualitate/Administrație by
Banner

Joi, 14 mai, Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, în urma unor sesizări din spațiul online, a ales să vorbească despre acțiunile de refacere a spațiului verde din Piața Revoluției!

Edilul susține că, într-adevăr, aproximativ 30 de arbori de tuia sunt îndepărtați, dar că, în cadrul proiectului care prevede reabilitarea și modernizarea Pieței Revolutiei, se vor planta aproximativ  600 de arbori și arbuști.

“În contextul unor imagini apărute in mediul on-line, referitoare la lucrările care se derulează în Piața Revoluției din Municipiul Târgoviște, precizăm faptul că în zonă este în derulare un proiect complex care vizează inclusiv intervenții ample din punct de vedere al amenajării spațiilor verzi, amenajare care se realizează pe baza unui studiu peisagistic ce stabilește clar categoriile de lucrări pe care proiectul le presupune.

De precizat că cei aproximativ 30 de tuia care se îndepărtează de către constructor vor fi înlocuiți cu aproximativ 600 de arbori și arbuști, ca parte a investiției amintite.

Mai mult, sub arborii existenți acum în Piața Revoluției este numai un strat de pământ superficial, de cel mult 40 de centimetri, iar sub acest strat se află o placă de beton, ceea ce a determinat si uscarea, în parte, a arborilor.

Față de situația prezentată, se impune îndepărtarea vegetației existente, în condițiile unui strat vegetal superficial, și plantarea unui număr mare de arbori și arbuști după ce betonul de sub arborii deja îmbătrâniți va fi spart și îndepărtat.”, a declarat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Sursa: Facebook Daniel Cristian Stan

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top