fbpx

Platformă de știri și opinii

Sentință definitivă: 5 ani de închisoare pentru subofițerul ISU Dâmbovița, prins în flagrant că lua mită 6000 de lei

in Actualitate/Justiție by
Banner

Punct final în cazul subofițerului de la ISU Dâmbovița ce a fost prins în flagrant când lua mită, suma de 6000 de lei, pentru a trece cu vederea neregulile dintr-o societate comercială ce nu îndeplinea normele PSI. Cinci ani de închisoare va face dâmbovițenul, pentru fapta sa. Anunțul a fost făcut de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA).

La data de 26 septembrie 2019, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, l-au prins în flagrant pe subofițer, care a pretins de la un denunțător suma de 5.000 lei, din care a primit efectiv 1.000 de lei, pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de P.S.I. la o societate comercială și pentru a nu sancționa contravențional societatea cu amendă în valoare de 50.000 lei.

La percheziția corporală efectuată cu ocazia flagrantului, asupra subofițerului a fost găsită suma totală de 6.000 lei, între care și banii primiți cu titlu de mită.

Ulterior, în urma activităților procedurale efectuate, a mai fost identificat un denunțător, de la care subofițerul a solicitat și a primit sumele de 5.000, respectiv 1.000 de lei, cu ocazia efectuării a trei controale la societatea comercială ce îi aparține.

Astăzi, 5 mai 2020, a fost pronuțată și sentința definitiva în cazul subofițerului de la ISU DB

Conform unui comunicat de presă al celor de la DGA:

„Ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița în dosarul penal instrumentat de procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, magistrații Curții Militare de Apel București au condamnat definitiv pe inculpatul Tița Dan, plt. adj. șef în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită.

Prin hotărârea pronunțată în dosarul penal nr. 283/753/2019, Curtea Militară de Apel București a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Militar București și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sentința instanței de fond, a prevăzut, pe lângă pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă, fixându-se cuantumul unei zile-amendă la suma de 60 lei. Pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita orice activități care presupun executarea de controale privind aplicarea normelor legale, eliberarea de autorizații, avize, atestate, permise ori documente similare, necesare desfășurării unor activități, constatarea și/sau sancționarea contravențiilor, precum și a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) și k) Cod penal, pe o perioadă de 4 (patru) ani.

Inculpatului Tița Dan i s-a aplicat pedeapsa complementară a degradării militare.

De asemenea, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 9.000 lei, din care sumele de 6.229 lei și 50 Euro au fost indisponibilizate de organele de urmărire penală. S-a menținut sechestrul asigurător instituit de către organul de urmărire penală prin ordonanță asupra sumelor ridicate de la inculpat.

S-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 17.532,05 lei, reprezentând restul sumei supuse confiscării speciale, cheltuielile judiciare avansate de stat și cuantumul amenzii penale. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală.

În cauză, prin rechizitoriul din data de 11.10.2019, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului plt. adj. șef Tița Dan, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită.”

Sentința a fost definitivă, se mai precizează în comunicatul de presă.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top