RECURS LA PREZENT. Şcoala vieţii, care are toţi băieţii

RECURS LA PREZENT. Jocurile carantinei

in Opinii by
Banner

Desprinși parcă din masele de figuranți ce au participat la celebra serie cinematografică cu titlu ce a fost pastișat mai sus, conaționali de-ai noștri, obosiți de “ muncile” carantinei, dau dovadă de o teribilă imaginație atunci când vor să iasă din monotonia zilei.

Reveniți din toate colțurile Europei, suflete libere, de artiști ambulanți ai străzii, obișnuiți cu forfota marilor metropole și cazinourile ambulante de pe marile bulevarde, rigorile carantinei și ale izolării la domiciliu au fost picăturile ce le-au umplut paharele răbdării și s-au simțit din nou ca înainte de domnia lui Cuza.

Furia oarbă îngemănată cu inventivitatea nativă i-au scos din casă pe conaționalii noștrii și, cu un exces de adrenalină, au lansat provocări la dueluri ca pe vremea marilor turniruri! Astfel, au prins viață eroi legendari chiar dacă planurile istorice, geografice și cinematografice se întrepătrundeau, iar melanjul a atins cote ale hilarului ce nu au putut fi puse în evidență datorită violenței cu care s-a manifestat gena de luptători a bravilor noștri eroi.

Într-un “live pe FB”, căci fără acest mic amănunt, gâlceava nu ar avea farmec, un erou ce-și spune “Spartacus” promite o confruntare a titanilor între oștenii lui și polițiști/jandarmi, iar când toți ai lui, înarmați cu diferite unelte pentru munci agricole, a căror vecinătate nu au înțeles-o niciodată, neștiindu-i deprinși cu asemenea îndeletniciri, distrug un autovehicul, iar el, cu aerul lui Gerard Butler, într-o interpretare apoteotică declamă, asemeni regelui Leonidas,  căruia, după mintea lui, i se mai spunea și Spartacus, “Aceasta este sparta!”, arătând spre biata mașină victimă a nemăsuratelor energii ce s-au descărcat asupra ei, căci între răscoala gladiatorilor din Italia, lupta de la Termopile și cafteala de la Termopane, diferențele sunt nesemnificative, insesizabile!

Altă localitate, aceeași comunitate, același scenariu! Focuri valpurgice în mijlocul străzii, muzică la maxim “ Să dansează și câinili, mo!” toți cu veselie mare încălzindu-se pentru mult așteptata confruntare dintre ei și jandarmi!

Într-un oraș carantinat, un tip mai pașnic, îndeamnă oamenii să iasă din case, să părăsească izolarea întrucât “Kuweit-19 este un vaccin mortal la cap” pe care politicienii vor să-l inoculeze semenilor lor.

De parcă nu ar fi fost suficiente revoltele acestea de cartier cu iz de mici dramolete, un scenariu scăpat din mintea unui mare învățat propune un Gulag pentru toate persoanele de peste 65 de ani, situându-ne astfel într-un S.F. demn de scrierile lui Asimov.

Și uite așa, din revoltă în profeție și din profeție într-o beție de scenariu futuriste, ne mai umplem timpul să treacă peste noi săracia asta de pandemie! Mama ei cui a inventat-o! Ce, nu știați că a fost inventată? Păi vă spun io! Da` mai încolo! Trebuie să ies afară cu animalul de companie și încă nu știu cine pe cine plimbă, ca să vedem cine scrie declarația!

Banner