Luciana Cristea: ”Împreună susținem economia României!”

in Economie/Opinii/Social by
Banner

Ca orice molimă, pandemia de COVID-19 se va stinge mai devreme sau mai târziu. Însă efectele ”secundare”, cele de care ne vom lovi în curând, sunt mult mai periculoase. Recesiune economică, falimente în serie, șomaj, scăderea puterii de cumpărare, penurie de bunuri – sunt doar câteva elemente ale scenariului post-apocaliptic la care ne putem gândi.

Evident, NU TREBUIE să fie așa! Dacă se vor lua măsurile potrivite și DACĂ VOM ÎNȚELEGE CU TOȚII că ieșirea din criză nu se va produce decât prin efort comun, putem limita aceste nedorite efecte ale pandemiei.

Ce poate face fiecare dintre noi? Pentru început, să fim RESPONSABILI! Să nu contribuim la răspândirea virusului, deci la prelungirea perioadei de criză.

Mai apoi, putem urma sugestiile celor care înțeleg mecanismele și au imaginea de ansamblu a situației.

Vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea ne provoacă pe toți la un exercițiu deloc complicat, dar care se poate dovedi extrem de eficient pentru toată lumea: să cumperi produse românești și (dacă se poate) de la magazinul din cartier; sa cumperi flori de la florăria din colț – nu de la supermarket; să cumperi de la micii producători/comercianți locali – nu din marile lanțuri de magazine, care trimit profitul în țările de origine; să iți faci concediul în România; sub orice formă, să sprijini economia românească.

Astfel, susții România. Astfel, susții revenirea la o viață normală pentru tine și pentru toți cei dragi ție!

Este exact mesajul pe care Luciana Cristea îl transmite în spațiul virtual. Un apel pentru solidaritate și viziune pragmatică pentru viitorul nostru.

”Buna ziua dragi prieteni,
Când se va încheia situația de urgență Coronavirus, haideți să facem o faptă bună!
?Să ne petrecem vacanța și în Romania, să mâncăm în restaurante din România, să dormim în hoteluri din România, să vizităm locurile turistice din România, să cumpărăm produse românești în magazinele românești, să sprijinim companiile care au avut dificultăți, să cumpărăm florile și plantele din florăriile cartierului nostru!
?Mai mult decât oricând ne ajută să păstrăm colțul nostru de arome și culori?
?Copiați textul și partajați-l va rog frumos!

?? Împreună susținem și înaintăm economia României ”, le transmite dâmbovițenilor Luciana Cristea, vicepreședinte CJD.

Sursa: Facebook Luciana Cristea

Banner