fbpx

Platformă de știri și opinii

CCR îl desființează pe Iohannis: ”interesele ţării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituţii sau ale unui partid”

in Actualitate/Opinii by
Banner

Motivarea Deciziei CCR privind desemnarea pentru a doua oară a lui Ludovic Orban de către Kalus Iohannis, reprezintă o lovitură devastatoare pentru Președinte. CCR arătă , cu argumente juridice și constituționale, maniera în care titularul de la Cotroceni a distorsionat sensul firesc al normelor din legea fundamentală a României.

Parodia consultării cu partidele parlamentare și desemnarea lui Ludovic Orban la doar o zi după ce a fost demis de Parlament, arată, în accepțiunea Curții Constituționale, că Președintele are o altă agendă decât cea publică, la care este obligat prin natura poziției pe care o ocupă și, oricum, în afara prevederilor Constituției:

“Or, în cauză, în mod contrar contrar obligaţiei de loialitate constituţională, desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru s-a făcut şi cu ignorarea efectelor moţiunii de cenzură, a votului dat, la un interval de timp (o zi de la data adoptării moţiunii de cenzură) care exclude în mod obiectiv intervenţia oricărui element de natură să fi produs o schimbare de optică şi o reconfigurare semnificativă a exprimării votului în Parlament (ţinând seama şi de numărul voturilor în favoarea moţiunii de cenzură).

Desemnarea apare astfel ca un act de voinţă unilateral, expresie a voinţei exclusive a Preşedintelui României, care se poziţionează astfel în afara logicii raporturilor constituţionale de separaţie şi echilibru al puterilor în stat şi a efectelor pe care această logică le ataşează actului desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.”

Curtea constituțională reține că Președintele nici măcar nu a încercat să mimeze că acționează în limitele constituționale

 ”Întregul ansamblu de acte, fapte, declarații ale Preşedintelui României demonstrează distorsionarea sensului firesc al normelor constituţionale referitoare la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. Faptul că nici măcar nu a existat intenţia de desemnare a unui candidat care să obţină votul de încredere al Parlamentului, ci mai degrabă că a existat intenţia de a nu-l obţine, precum și din această perspectivă, o poziţionare antagonică a Preşedintelui față de Parlament, cu încălcarea obligaţiei de loialitate constituţională care guvernează interpretarea și aplicarea Constituţiei și raporturile dintre autorităţile publice de rang constituțional, ceea ce determină, în consecinţă, un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României și Parlament.”

Curtea Constituțională punctează că procedura de învestire a unui Guvern nu trebuie transformată în spectacol sau instrument politic cu scopul de a atrage foloase pentru o instituție sau un partid.

”Cu referire la prezenta cauză, comportamentul constituţional loial constă în desemnarea de către Preşedintele României a unui candidat la funcția de prim-ministru în vederea realizării finalităţii pentru care a fost construită procedura constituţională a învestiturii/numirii Guvernului, aşadar pentru a atinge scopul comun de a promova interesele ţării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituţii sau ale unui partid politic care a desemnat titularului funcţiei.

Or, pentru a face posibilă realizarea acestui scop, procedura de învestitură trebuie să fie una efectivă, iar nu pur formală.

Aceasta impune luarea în considerare a moţiunii de cenzură şi a efectelor sale, consultări cu partidele politice şi evaluarea opţiunilor pentru candidatul la funcţia de prim-ministru în mod serios, sincer şi responsabil.

Preşedintele trebuie să depună eforturi în sensul desemnării unui candidat care să poată coagula o majoritate necesară învestiturii Guvernului si să aibă convingerea că persoana desemnată este în măsură să realizeze acest lucru. în aceasta constă obligaţia de diligenţă la care se referă părţile în conflict, inclusiv Preşedintele, în punctul său de vedere. Tot astfel, candidatul desemnat trebuie să îşi asume acest angajament, la rândul său, tot în mod serios, sincer şi responsabil. Constituie o distorsionare a dispoziţiilor constituţionale desemnarea de către Preşedintele României a unui candidat la funcţia de prim-ministru cu scopul de a nu obţine votul de încredere al Parlamentului si deci de a nu alcătui un nou Guvern, respectiv susţinerea de către Preşedintele României a unui candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru care să se poziţioneze el însuşi împotriva învestiturii Guvernului pe care l-ar propune“.

Nici în ceea ce privește intenția de a forța dizolvarea Parlamentului, demersul lui Klaus Iohannis nu s-a încadrat în limitele constituționale, au constat judecătorii CCR:

”În vederea asigurării stabilităţii instituţionale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea ,,provocării,, unei dizolvări a Parlamentului de către Preşedinte. Dimpotrivă, acesta a consacrat o obligaţie de diligenţă pentru Preşedintele României, în sensul de a depune toate eforturile pentru păstrarea stabilităţii parlamentare, a ducerii până la termen a mandatului obținut prin alegeri, iar nu a scurtării lui, prin forţarea de alegeri anticipate.

De aceea, art.89 din Constituţie nu exclude posibilitatea ca Preşedintele să formuleze mai multe solicitări de învestitură (textul constituţional referindu-se la ”cel puţin două”), dacă apreciază că în acest mod se va rezolva blocajul instituţional.

Mai mult, faptul că dizolvarea Parlamentului se poate realiza numai după consultarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi a liderilor grupurilor parlamentare (deci nu numai a partidelor parlamentare, ci şi a independenţilor, în cazul în care aceştia şi-au constituit un grup parlamentar), demonstrează caracterul excepţional al unei asemenea măsuri, care implică un grad ridicat de coeziune politică în sensul producerii efectului dizolvator.

Cu alte cuvinte, dizolvarea forului legiuitor trebuie să fie rezultatul unor negocieri şi înţelegeri politice în care să fie implicate toate entităţile parlamentare şi să reflecte voinţa comună a celor care au obţinut voturile cetăţenilor în urma sufragiului electoral.”

 Decizia Curţii Constituţionale a României (definitivă și obligatorie!) a picat ca un trăsnet în tabăra Iohannis-PNL, reducând până aproape de zero șansele acestora de a reuși o ”lovitură de catifea”, forțând alegeri anticipate cu mai puțin de șase luni înainte de termen. Cum era de așteptat, din tabăra liberală și de la Cotroceni au fost

lansate atacuri dure împotriva CCR, în încercarea de a decredibiliza Curtea (care, oricum, are o imagine nu tocmai bună în ochii românilor), dar și pentru a ridica moralul propriilor militanți, demobilizați de dejucarea planurilor pe care le credeau infailibile.

După apariția motivării Deciziei CCR, devine tot mai evident că Președintele Iohannis are puține șanse de a-și pune în aplicare planul cu alegerile anticipate, cu atât mai mult cu cât, în plină criză mondială provocată de coronavirus, jocurile politicianiste la care se dedau cei în cauză arată monumentul de incompetență care zace sub poleiala de fraze sforăitoare și sloganuri reșapate, aruncate pe piață pentru naivi.

 

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top