fbpx

Platformă de știri și opinii

Monthly archive

februarie 2020 - page 2

Fieni| Găsit decedat, în pădure. A fost ucis tocmai de copacul pe care îl tăia ilegal

in Actualitate by

Un bărbat, de 39 de ani, a fost găsit decedat, într-o pădure, aparent ucis de un copac pe care voia să îl taie ilegal. Bărbatul, ce plecase la tăiat de lemne, spun rudele, a fost dat dispărut abia la cinci zile distanță, după momentul în care plecase de acasă, iar ulterior nu mai dăduse niciun semn de viață.

Conform unei informări a polilițiștilor de la IPJ Dâmbovița:

La data de 25 februarie a.c., in jurul orei 18:25, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 39 de ani, din Pietroșița, a plecat voluntar de domiciliu, în ziua de 20 februarie a.c., fără a mai reveni.

Din primele verificări a reieșit că, în ziua de 20 februarie a.c., bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu, cu un atelaj hipo și instrumente pentru tăiat lemne.

Au fost demarate activitățile de căutare, iar în această după-amiază, 26 februarie 2020, bărbatul a fost găsit decedat într-o zonă împădurită din apropierea izlazului de pe raza orașului Fieni.

Se pare că bărbatul  ar fi fost accidentat mortal de un copac pe care l-ar fi tăiat ilegal, spun polițiștii.

Cadavrul va fi preluat de S.M.L Dâmbovița, în vederea efectuării necropsiei.

Cod galben de vânt puternic (26-27 feb), din nou (și) în Dâmbovița

in Actualitate/Utile by

O nouă atenționare de tip cod galben, de vânt și viscol, a fost emisă de meteorologi. Atenționarea vizează mai multe județe din vestul și sud-vestul țării, dar și zonele montane. Citește Știrea

Trei localități vor rămâne fără apă, joi

in Social by

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează că se oprește furnizarea apei în comunele Lucieni, Raciu şi Ulmi satele Dumbrava, Viişoara, Udreşti, Colanu în data de 27.02.2020, între orele 08:00-15:00, din cauza lipsei de energie electrică la stațiile de repompare (Lucrări programate S.C. Electrica S.A.). Citește Știrea

Coronavirus-Bilanț MAI (26.feb): 26 de persoane în carantină, 2077 de persoane izolate la domiciliu

in Actualitate/Sănătate by

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, în dimineața zilei de miercuri, 26 februarie, bilanțul actual în ceea ce privește coronavirusul, pentru România. Nu sunt persoane infectate, momentan, anunță oficialitățile. 26 de români sunt în carantină, iar 2077 de pesroane sunt monitorizate la domiciliu. Peste 137 de apeluri la 112, în legătură cu posibile infecții cu COVID-19, au fost efectuate în ultimele ore. În Dâmbovița sunt doar 7 persoane izolate la domiciliu, fără a fi suspecte deocamdată de infectare cu COVID-19.

Conform comunicatului de presă al celor de la MAI:

„Până în acest moment nu există nici un cetățean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID – 19.

În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul Coronavirus, autoritățile naționale cu responsabilități în gestionarea acestui tip de eveniment monitorizează permanent situația la nivel național și internațional.”

Situație actuală (26 februarie 2020)

„În acest moment, 26 de persoane se află în carantină, iar 2.077 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. Totodată, sunt în analiză la Institutul Matei Balș 32 de probe prelevate de la persoane care provin din zonele vizitate de cetățeanul italian depistat pozitiv de autoritățile italiene.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 137 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 (cele mai multe din București – 44) cu privire la Coronavirus. Le recomandăm cetățenilor să apeleze numărul de urgență doar dacă provin din zonele afectate sau au intrat în contact cu persoane care provin de acolo. Pentru informații utile, le recomandăm cetățenilor să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Ministerului Sănătății, Ministerului de Externe, Ministerului Afacerilor Interne și Departamentului pentru Situații de Urgență.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 25 februarie, au fost înregistrate două dosare penale privind infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, în cele două cauze fiind cercetate 4 persoane.
Referitor la cetățenii români aflați în zonele afectate din Italia, precizăm că în regiunea Lombardia există aproximativ 200.000 de cetățeni români, iar în regiunea Veneto aproximativ 120.000.
În legătură cu achiziția de echipamente specifice, în această dimineață au fost depuse la Oficiul Național de Achiziții Centralizate, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, 10 oferte pentru scanere termice, iar negocierile vor fi purtate în cursul acestei zile.”

Grupul de Comunicare Strategică

Conform unor surse, în județul Dâmbovița nu sunt decât 7 persoane izolate la domiciliu, pentru că s-au întors de curând din Italia, dar acestea nu sunt în carantină, neprezentând simptome ale infecției cu COVID-19. Nicio persoană, din Dâmbovița, nu se află în carantină, în momentul de față.

Programul Chindiei în turul play-out-ului Ligii I

in Sport by
 Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat marți programul fazei a doua a campionatului Ligii I. Roș-albaștrii vor evolua în play-out, alături de Viitorul, Dinamo, Sepsi, Hermannstadt, Politehnica Iași, Academica Clinceni și FC Voluntari.

Citește Știrea

DSP DB: ”Nu există suspiciuni de coronavirus în județ”. În țară sunt 1000 de persoane în carantină (preventiv)

in Actualitate/Sănătate by

În Dâmbovița nu există cazuri confirmate de îmbolnăviri cu coronavirus și nici măcar suspiciuni, în acest sens. Asta spun reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dâmbovița.

Citește Știrea

Final de carieră pentru 3 subofiţeri de la ISU Dâmbovița

in Actualitate by

Ieri, 24 februarie, la sediul Inspectoratului a fost organizată festivitatea de trecere în rezervă, cu drept de pensie, a încă 3 subofițeri din cadrul ISU „Basarab I” Dâmboviţa.

Este vorba despre plutonier adjutant șef Rădulescu Daniel și plutonier adjutant șef Toma Dan-Lucian de la Detașamentul de Pompieri Pucioasa și plutonier adjutant șef Stănescu Constantin de la Detașamentul de Pompieri Găești.

Pe timpul activității desfășurate în cadrul instituției, cele 3 cadre s-au remarcat prin profesionalism, devotament și implicare, îndeplinind cu succes misiunile încredințate.

Cu ocazia pensionării, în semn de apreciere a întregii activități profesionale desfășurate, inspectorul șef le-a acordat Diploma de apreciere și Placheta onorifică.

A fost un moment plin de emoţie pentru toți cei prezenți, care i-au felicitat pentru activitatea desfăşurată, urându-le multă sănătate, liniște sufletească şi împliniri alături de cei dragi.

“Felicitări pentru întreaga carieră şi pensie cât mai lungă, dragi colegi!”, le-au transmis colegii.

Sursa: ISU Dâmbovița 

Descinderi în forță la o rețea de samsari de mașini second-hand. 20 de județe vizate

in Actualitate by

O amplă acține a celor de la IGPR are loc în aceasta dimineață (25 februarie 2020), la domiciiile membrilor unei rețele infracționale, ce a cauzat un prejudiciu de peste 35 de milioane de lei, la bugetul statului, prin evaziune fiscală. Este vorba de samsari de mașini second-hand, din 20 de județe, printre care și Dâmbovița. Au fost emise 175 de mandate de aducere.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare 175 de mandate de percheziție domiciliară și 19 mandate de aducere în municipiul București și județele Ilfov, Argeș, Bihor, Buzău, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Activitățile fiind desfășurate în cadrul a cinci dosare penale instrumentate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

Detalii acțiune

Cercetările privesc o grupare infracțională specializată în infracțiuni de evaziune fiscală, care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuși mai multe societăți comerciale cu activități în domeniul comerțului intracomunitar cu autovehicule second-hand.

Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi achiziționate astfel de autovehicule de la parteneri din spațiul Uniunii Europene, cu preponderență din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franța și Spania, care ar fi fost vândute în România, fără a înregistra veniturile în evidențele contabile și fără a declara operațiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

Prin activitatea infracțională derulată de membrii acestei grupări infracționale, în perioada 2018-2019, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 35.000.000 de lei.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din ofițeri și agenți de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția de Investigații Criminale, Institutul Național de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Argeș, Bihor, Buzău, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, care pun în aplicare mandatele de percheziție domiciliară.

De asemenea, specialiștii Direcției Generale Antifraudă Fiscală fac verificări asupra legalității achizițiilor intracomunitare de autoturisme de pe piața europeană.

Suportul operativ a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor din cadrul Europol, prin intermediul biroului mobil.

Chindia joacă luni la Sibiu

in Sport by

Echipa antrenată de Viorel Moldovan va juca în deplasare la Sibiu în prima etapă a play-out-ului Ligii I, care începe vineri și se termina luni. Cele două formații s-au mai întâlnit de trei ori în acest sezon, bilanțul fiind favorabil sibienilor: 1-1 și 2-1 în campionat și 1-0 în Cupa României. Primul joc al Chindiei în play-out este programat luni, ora 18.00, pe stadionul Municipal. De notat că cei mai înfocați fani ai roș-albaștrilor și-au anunțat deja prezența la Sibiu, alături de favoriți.

Foto: AFC Chindia Târgoviște

Coronavirusul pune Europa pe jar. 6 morți în Italia. Măsuri extreme și în România.

in Actualitate/Sănătate/Utile by

O a şaptea persoană a decedat în urma epidemiei de coronavirus din nordul Italiei, a relatat luni agenția de presă ANSA citată de Reuters, în timp ce numărul cazurilor confirmate de contagiere a depășit 220. Citește Știrea

Dragobete cu folk și poezie

in Cultură by

Sub semnul iubirii, mai mulți folkiști și poeți din toată România s-au întâlnit, la finele săptămânii trecute, la o serată literar-muzicală, în Dâmbovița, la Gura Ocniței, pentru a celebra sărbătoarea de Dragobete.

Pentru că Valentine’s Day ia de cele mai multe ori fața acestei tradiții românești, artiștii s-au gândit să marcheze sărbătoarea de Dragobete printr-o întâlnire sub formă de discuții libere și cântece frumoase și au împărțit scena Căminului Cultural Gura Ocniței împreună cu publicul, spațiul căpătând imediat ideea de prietenie și de stare permanentă de bine.

Au participat iubitori de lectură și de muzică din întreg județul pentru a-i asculta pe artiștii sosiți din 7 județe din țară și din București.

Este vorba despre folkiștii Viorica Mihalache (Târgoviște), Viorel Simionescu (Fieni), Daniel Făt, Valer Moldovan (Brașov), Mihaela Stoica (Giurgiu), Doina Lazăr (Constanța), Mihaela și Marcel Bălan (Bacău), Nicolae Doboș (Alexandria) și poeții Cătălin Codru (București), Nicu Cismaru, Cristian Ovidiu Dinică, Puiu Răducan (Râmnicu Vâlcea), Victor Mihalache, Constanța Popescu și Constantin Voicu (Târgoviște).

Organizatorii evenimentului au fost Căminul Cultural Gura Ocniței, bibliotecile de pe raza comunei, Primăria și Consiliul Local Gura Ocniței, alături de Teatrul Junior din Târgoviște.

Producătorul spectacolului este artistul Nicolae Doboș, fondatorul trupei Arhaic.

Au fost prezenți și copii, cărora li s-au citit versuri dedicate vârstelor lor și care au înțeles că este important să nu își uite tradițiile, așa cum îi îndeamnă și tinerii din Ansamblul Folcloric „Comorile Satului”, din Gura Ocniței, care în ziua de Dragobete au obținut premiul I la Festivalul Național de Folclor Dragobete-Morenete.

Go to Top