BISERICA A ÎNVINS!

in Opinii by
Banner

La sfârșitul anului 2019, un site din Dâmbovița a avut inițiativa unui sondaj de opinie care se finaliza în această noapte. Cititorii erau invitați să își exprime preferința în ceea ce privește personalitățile anului 2019, la două categorii: politicieni și personalități din afara politicii.

Cea mai râvnită (de unii!) poziție pare să fi fost cea de politicianul anului. Însă lecția pe care dâmbovițenii au administrat-o politicienilor a fost aceea că au arătat, fără putință de tăgadă, încotro se îndreaptă prețuirea și respectul lor.

Cu amărăciune am asistat la o bătălie ilogică și lipsită de fair play, în care orice truc era permis. Am văzut cum, la prima categorie, cea care scotea în evidență cel mai bun politician al anului 2019, era bătaie mare și cum unii, supărați că nu sunt primii, foloseau VPN și IP-uri diferite pentru a câștiga, fraudulos, în sondaj.

De râsul curcilor! Au blocat sau, mai bine zis, au resetat sondajul, însă, numai la prima categorie, unde ei se luptau și, aparent, votaseră 3.875 de persoane, spre deosebire de a doua categorie (personalități non politice) unde votaseră 2.490 de persoane.
După ce primii 4 aveau aproximativ același procent (cca. 18%) și se luptau pentru supremație (2 dintre ei prin fraudă), acum, toți au 0 (zero).

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a fost votat cinstit, de oamenii care l-au considerat personalitatea cea mai importantă a anului trecut. Și nu s-a blocat site-ul!

Le mulțumesc tuturor oamenilor de bine care sunt corecți și au înțeles să-și exprime opinia.

Menționez că astăzi am vorbit cu unii politicieni incluși în sondaj și care erau indignați că rezultatul votului cunoștea modificări spectaculoase ziua sau, mai ales, “noaptea ca hoții”!

Așadar, cu DUMNEZEU ÎNAINTE! Niciodată nu ne lasă la greu!

______________________
Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lector dr. la Universitatea „Valahia”
Banner