IERTAREA ȘI IUBIREA

31/12/2019
by

IERTAREA reprezintă antidotul împietririi sufletului căci URA este o boală ce macină sufletul omului pe dinăuntru, nedându-i pace, creându-i un iad interior, teribil de înfricoșător, o avant premieră a ceea ce va fi dincolo, pentru cel ce nu știe să se împace cu sine, cu semenii și să ierte.

A IERTA este totodată un act fără sfârșit, căci atunci când încetezi să ierți, încetezi să iubești!
A IUBI ÎNSEAMNĂ A IERTA ȘI INVERS!

A ierta ne asemănă cu Dumnezeu, ne face dumnezei în potestas, pentru că numai El iartă neîncetat, pentru că iubește infinit!

A iubi este un destin, o vocație, sensul vieții și ceea ce ne ține în existență, iar a ierta este o formă naturală de iubire.

Pe când, a nu ierta este o neputință, ce numai îngerii cei răi o au, împietrirea în neiubire, păcatul suprem, căci ne separă și de Creator și de aproapele!

A ierta, ca și a iubi, sunt necesități existențiale stringente și fundamentale!

Prin urmare, să iertăm pentru că iubim și să iubim pentru a putea ierta!

Privesc cu speranță către noul an! Un an al schimbărilor! Un an al unui nou început!

______________________
Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lector dr. la Universitatea „Valahia”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

8 centre sociale din Dâmbovița au primit ajutor din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei

Next Story

SOS – Redeschideți drumurile spre Peștera!