fbpx

Platformă de știri și opinii

Rovana Plumb candidează

PSD DB: Se amână…amânarea. Nou termen pentru alegerile din filială

in Politică by
Banner

Nici nu se “uscase bine cerneala” pe documentul ce anunțase data de 10 ianuarie 2020 pentru alegerile interne din PSD Dâmbovița, că social democrații dâmbovițeni au prorogat, încă o dată, termenul. Noua dată a alegerilor județene este, începând de ieri (28 decembrie 2019) 18 ianuarie 2020.

Începând cu data de 28 decembrie 2019 s-a modificat, din nou, data conferinței județene de alegeri, la PSD Dâmbovița. Conform unui comunicat de presă:

Comunicat de presă

„Biroul Permanent Județean al PSD Dâmbovița a stabilit în cadrul ședinței de astăzi, 28 decembrie, organizarea unei Conferințe Județene Extraordinare pentru data de 18 ianuarie, ora 11:00.

În cadrul acesteia se vor stabili și delegații care vor participa la Conferința Națională de Alegeri. Dâmbovița va participa cu 53 de delegați.

De asemenea, BPJ a hotărât că până la data de 1 februarie 2020, să se stabilească propunerile de candidați pentru funcția de primar în toate UAT-urile din județ și transmiterea acestora, pentru validare, conducerii centrale a partidului.”

Rovana Plumb candidează

Istoric amânare alegeri PSD DB

Nu este prima amânare. La o trecere în revistă, nonexaustivă,istoricul ultimelor luni arată în felul următor:

Alegerile pentru o nouă conducere la PSD Dâmbovița trebuiau să aibă loc încă din luna septembrie 2019, dar acestea au fost amânate în două rânduri, în unul dintre cazuri cu doar câteva zile înainte de momentul alegerilor. Singura motivație a amânării a fost, la vremea respectivă, faptul că organizația are nevoie de liniște, pentru a pregăti, în unitate, campania de alegeri prezidențiale a 9Vioricăi Dăncilă. Prezidențiabilul PSD a pierdut și în Dâmbovița alegerile prezidențiale, în fața lui Klaus Iohannis. S-a vorbit la vremea respectivă, că alegerile din PSD Dâmbovița vor avea loc imediat după alegerile prezidențiale, dar nu s-a precizat data.

Imediat după CEX-ul PSD ( 4 decembrie 2019) social democrații dâmbovițeni au convocat un CEX județean unde s-a decis ca :

 „Organizarea Conferinței județene ordinare de alegere a organelor de conducere, pentru data de 10.01.2020. De asemenea, s-a luat hotărârea ca secretarul general al organizației județene, domnul Daniel Cristian Stan, să coordoneze activitatea de organizare a lucrărilor Conferinței de alegeri.”

Până pe 18 ianuarie 2020 mai este timp însă…pentru o nouă amânare.

Banner

Ultimele stiri din Politică

Go to Top