Încă o lovitură pentru Binomul Țuțuianu-Ponta: demisii în masă la Pro România Dâmbovița!

in Opinii/Politică by
Banner

Hemoragia de nume sonore pune sub semnul întrebări însăși existența fragilei și oportunistei construcții politice care îl are ca autor pe Victor Ponta. Demisiile unor lideri naționali cu greutate, cum ar fi Sorin Cîmpeanu sau Daniel Constantin – ori coordonatori județeni cum era Georgică Dumitru – au zdruncinat Pro România, iar valul de demisii colective ce a urmat – inclusiv cel din care făcea parte și o numeroasă echipă de la Dâmbovița – au împins Pro România până la limita de rupere.

Încercările disperate ale lui Victor Ponta de a minimaliza importanța demisiilor în masă, ori butaforia caraghioasă a lui Adrian Țuțuianu, care s-a autoproclamat șef peste marele nimic rămas în urma demisionarilor, împărțind funcții oricui e dispus să le primească (are mai multe funcții de împărțit, decât membri rămași în organizație!), nu mai păcălesc pe nimeni.

Mai mult, cei care ezitau să părăsească barca lui Ponta au fost forțați să admită că nu mai pot continua. Iar lucrurile devin și mai tragice pentru Binomul ȚU-PO, cum sunt ”alintați” cei doi!

A doua zi de Crăciun, supranumită Boxing Day în Marea Britanie, este momentul destructurării Organizației de Femei a Pro România Dâmbovița, prin demisia a nu mai puțin de 23 de membre ale OF. Adică un soi de K.O pentru Țuțuianu!

Vestea vine prin intermediul Facebook, unde printr-un comunicat al Organizației de Femei Pro România Dâmbovița se anunță demisia colectivă ale celor care, până mai ieri, asigurau existența și funcționarea acestei organizații.

”COMUNICAT
Ca urmare a demisiei colective din data de 21 decembrie 2019, noi, membrele Biroului de Coordonare al Organizației de Femei Pro Romania Dâmbovița, am decis să ne raliem acestui demers, înaintându-ne astăzi demisia din partid și implicit, din funcțiile deținute în cadrul biroului de coordonare județean.
Astfel, semnatarele acestui comunicat sunt:
1. Raluca Mircea
2. Emilia Irimia
3.Georgeta Leca
4.Mihaela Steliana Sima
5. Georgiana Popescu
6. Natalia Dina
7. Maria Alexandra Dinca
8. Nicoleta Radu
9. Corina Adriana Mihai
10. Mihaela Serban
11. Adriana Voicu
12. Elena Serban
13. Ana Maria Stan
14. Luiza Elena Biniuc
15. Marcela Ionescu
16. Irina Zamfir
17.Petruta Sichim
18.Anusa Ionescu
19.Georgeta Sandu
20. Luminita Ciuloiu
21.Sorina Erimia
22.Antoneta Dinca
23. Mihaela Andrei”

Dacă ar avea un dram de luciditate și de bun-simț (fie și doar politic, dacă altminteri nu se poate!), despre Adrian Țuțuianu am putea spune că are șanse să se trezească, asemeni boxerilor rutinați, urmare a pumnilor încasați. Așa, însă, orbit, copleșit de un nemăsurat și nejustificat orgoliu, Oracolul din Micloșani, cum i s-a mai spus, pășește inexorabil pe calea care duce spre cimitirul dinozaurilor politici. Drum bun!

Banner