fbpx

Platformă de știri și opinii

Stadion "Eugen Popescu"

Probleme la reabilitarea stadionului “Eugen Popescu”? Un contract a fost reziliat

in Actualitate/Administrație/Analize by
Banner

Sunt probleme la proiectul de reabilitare a stadionului “Eugen Popescu” din Târgoviște. Contractul dintre Primăria Târgoviște și firma ce asigura proiectarea și asistența tehnică a lucrărilor a fost reziliat. Decizia a fost luată de Beneficiarul lucrărilor, ca urmare a faptului că reabilitarea tribunei I a stadionului nu se putea realiza așa cum s-a stabilit inițial.

Istoric

Foto– Stadion “Eugen Popescu” (decembrie 2019)

Proiectul de reabilitare a stadionului de la Târgoviște a demarat în debutul lunii iulie 2019, iar autoritățile spuneau atunci că noua arenă va fi gata până la începutul verii 2020. Toată investiția de reabilitare este finanțată din fonduri proprii, de administrația locală târgovișteană, iar scopul este ca echipa locală de fotbal, Chindia Târgoviște, să se poată întoarce să evolueaze “acasă”, în liga I de fobal. Momentan, echipa locală, în lipsa unui stadion ce să corespundă exigențelor din liga I de fotbal, evoluează pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Lucrările de reabilitare (vezi foto articol) au fost stopate însă, începând din 13 decembrie 2019, asta pentru că administrația locală a decis să rezilieze contractul cu firma ce asigura proiectarea și asistența tehnică a lucrărilor.(vezi facsimil decizie).

Motivul real al rezilierii contractului este că, în timpul lucrărilor de reabilitare, s-a constatat că soluția tehnică pentru reabilitarea tribunei I a stadionului (ce ar urma să devină tribuna a II-a, la finalizarea noului proiect) nu mai poate fi pusă în aplicare. Tribuna I, cel mai probabil , trebuie demolată, la rândul său, pentru a putea fi construită una nouă ce să corespundă normelor de siguranță.

Stadion "Eugen Popescu"
Contract reziliat la proiectul de reabilitare a stadionului “Eugen Popescu”.

Situație actuală

În actualele condiții de uzură (gradenele de beton prezintă segregări mari, ce au dus la coroziunea armăturilor, iar în unele locuri a fost constată „dizolvarea betonului”) orice reabilitare ar însemna un risca ca în viitorul apropiat tribuna să o ia la vale (plăcile de beton sunt fixate, prin stâlpi cu beton dizolvat, direct pe pâmânt).

Tribuna cu probleme, stadion “Eugen Popescu” (foto arhivă 2019)

În aceste condiții, odată ce contractul a fost reziliat, cu deja fostul proiectant, a fost întocmit un caiet de sarcini pentru un nou contract de achiziție publică servicii de proiectare (completare proiect tehnic și DE) și asistență tehnică privind obiectivul „Reabilitare și modernizare stadion „Eugen Popescu” din Târgoviște”. Un proiectant ce ar trebui să supervizeze lucrările, ce vor include și o soluție tehnică pentru reabilitarea tribunei I, de o reconstrucție totală a acesteia (după demolare) neputând fi vorba, din considerente financiare. Costurile lucrării ar exploda pur și simplu, în cazul acestei variante.

Până la rezolvarea acestor probleme lucrările au fost oprite.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top