fbpx

Platformă de știri și opinii

Deschiderea unui nou an universitar la “Valahia”

in Actualitate/Educație by
Banner

Luni, 30 septembrie 2019, studenții de la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare (specializările Științe Politice, Jurnalism și Litere), au participat alături de profesori la deschiderea anului universitar 2019-2020.

Tinerii au fost întâmpinați cu bucurie de decanul Facultății, conf. univ. dr. Tomiță Ciulei, care le-a urat bun venit tuturor: “Ceremonia de deschidere a unui an universitar este un eveniment important în viața fiecărui student, fie că este în anul I și este pentru prima dată când se află într-un amfiteatru universitar, fie că se află în anul II sau III.”

Le-a vorbit studenților și unul dintre profesorii universitari care au pus bazele specializării de Jurnalism a Universității “Valahia”, lect. univ. Teodor Vasiliu: Este o mare emoție pentru noi, pentru mine, în mod deosebit, fiind și cel mai în vârstă dintre colaboratorii specializării de Jurnalism, să ne reîntâlnim cu studenții noștri cei mai buni, cei mai cuminți și cei mai deștepți. Până acum studenții au fost atât de buni și de creativi, încât am reușit anul trecut să scoatem  o publicație împreună cu studenții de la Jurnalism, publicație care s- bucurat de un mare succes. Vă aștet cu mare drag la trustul Artpress, împreună cu colegii mei, să vedem cum putem face împreună emisiuni de radio, emisiuni de televiziune.”

De asemenea, și prof. univ. dr Petre Gheorghe Bârlea, prof. univ. dr. Raluca Toma și lect. univ. dr. Pompiliu Alexandru i-au încurajat pe cei aflați în primul an de studiu și le-au urat succes în continuare studenților din anii de studiu II și III sau celor de la master.

Un gând bun a transmis și Președintele Senatului Universitar, dr. Constantin Pehoiu: “În cadrul acestei facultăți funcționează un program pe care l-am gestionat și eu o perioadă, mă bucur să văd aici foști colegi, mulți dintre ei deservesc programul de limbă și literatură română. Odată cu pășirea în anul 26, putem spune că suntem o Universitate care a căpătat tradiție. Acest lucru este rezultatul tuturor celor care în toată accesată perioadă au trecut pe aici.”

În amfiteatrul Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Mutidisciplinară de la Universitatea “Valahia” din Târgoviște au fost prezenți mulți alți profesori universitari renumiți, dar și asistenți alături de care studenții vor desfășura seminarii.

Debutul anului universitar la Facultatea de Științe și Arte a fost marcat de prezența rectorului universității, conf. univ. dr. Călin Dinu Oros, care a ținut să ureze bun venit noilor studenți, asigurându-i că au făcut o alegere foarte inspirată. De asemenea, a menționat că: „Marea bogăție a acestei universități sunt oamenii, sunt profesorii pe care îi aveți aici, și acest lucru contează”. Colegilor profesori le-a urat să-și facă meseria cu dăruire și pasiune, ca până acum, și i-a felicitat pentru rezultatele spectaculoase obținute în urma sesiunilor de admitere.

Anul acesta, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și-a deschis porțile pentru aproximativ 8000 de studenți, dintre care peste 2100 de studenți boboci la programele universitare de licență, masterat și doctorat. În urma celor două sesiuni de admitere, universitatea a înregistrat, la toate formele de învățământ, cel mai mare număr de candidați din ultimii trei ani.

Universitatea „Valahia” din Târgoviște urează tuturor studenților și membrilor comunității academice mult succes în noul an universitar!

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top