Azi se sărbătorește ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂȚII PRESEI. Eu, unul, cred că ziua presei e în fiecare zi. Societatea datorează mult presei, iar unor jurnaliști chiar enorm.
Gândiți-vă că în ultimii 15 ani, România mea și a voastră a cunoscut biciul instituțional al mai multor instituții, majoritatea dintre acestea depășind violent cadrul legal în care erau obligate să lucreze. A fost nevoie de nebunia frumoasă a unor jurnaliști pentru ca libertățile tuturor să fie, din nou, respectate.
Sunt multe exemple, dar amintesc aici doar editorialele/anchetele devastatoare ale lui Dan Andronic-campania “Noi suntem Statul” – apoi tot efortul editorial al lui Adrian Sârbu dar și campania perpetuă a lui Ion Cristoiu dusă cu forța stiloului împotriva celei mai mari amenințări la adresa democrației: Binomul SRI-DNA.
Marele, inexpugnabilul succes al lui Ion Cristoiu ține de istoria recentă: într-o vreme în care noi nu mai credeam că se poate, dumnealui s-a încăpățânat să arate tinerilor jurnaliști, dar si României părăsite de speranță cum, încă, Totul e posibil!
Chiar Totul, inclusiv dărâmarea Binomului, această cooperativă a răului a cărei dislocare a fost fezabilă prin înverșunarea lui profesională, cuplată la eforturile aproape sinucigașe ale lui Sebi Ghiță.
Ceea ce mulțimea a reușit în ‘89, Ion Cristoiu a reușit acum, când asta părea cu atât mai greu de realizat, dacă nu chiar imposibil.
Din acest motiv, gazetarii tineri cu pretenții de vedetă ar trebui ca în fiecare zi să nu uite că inclusiv dreptul lor de a spune “nu!” se datorează mai puțin sau mai mult acestui om. Pentru că ideile pot fisura un sistem, până la rădăcină.
Să fiți fericiți, jurnaliștilor, în fiecare zi! Să fiți puternici și să vă salvați demnitatea! Mulți ani!
