Pentru că iubim muntele: Traversarea Negru Vodă

14/02/2019
by

Dragi iubitori de munte, natură și aventură, de aproape 30 de ani, în luna februarie,  Asociația de Turism Chindia Târgoviște realizează cea mai reprezentativă tură montană din istoria sa, „Traversarea Negru Vodă”, denumită astfel de cel care a inițiat-o și organizat-o ani la rând,  Marcel  Puiu, astăzi rezident în Italia.

Aceasta tură presupune traversarea aproape integrală a crestei Leaota, de la Cabana Leaota și până la Cabana Padina, pe o lungime de peste 30 km. Chiar dacă tehnic nu pune probleme, la capitolul anduranță presupune mult efort fizic și uzură psihică.

Se spune ca o tură de acest gen te poate pregăti pentru Munții cei Mari!

Partea cea mai interesantă a acestei traversări o reprezintă, fără îndoială, peisajul minunat oferit de masivele din jur. Iezer, Piatra Craiului, Bucegi, iar in depărtare, spre vest, chiar Parângul, Căpățânii și Munții Lotru-Candrel.

Nu în fiecare an reușește această cursă, din cauza instabilității atmosferice, mulțumindu-ne, în anii ”răi”, cu o așa zisă „buclă mică”, respectiv din Vârful Leaota coboram în Valea Brăteiului, pe culmea Rătei.

În acest an s-a încumetat să ducă la bun sfârșit traversarea o echipă de 16 montaniarzi, majoritatea din Târgoviște, care a făcut-o la picior și încă 2 pe schi de tura. Pe parcursul întregii ture, au fost însoțiți și de trei salvatori montani, care au vegheat ca traversarea să fie ferită de pericole.

Până nu de mult, aventura dura 3 zile: vineri seara era reuniunea de la Cabana Leaota, sâmbătă dimineața, în jurul orei 4.00, se dădea startul, iar duminică, întoarcerea acasă, de cele mai multe ori pe Valea Ialomiței până la Moroeni.

Din cauza stadiului tot mai avansat de degradare a Cabanei Leaota, am hotărât să plecăm, în grup, sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.00, de la Mânăstirea La Ziduri, unde am ajuns cu un microbuz pus la dispoziție de Primăria Runcu. Vremea bună se anunța se încă de dimineață, însă nu știam la ce să ne așteptăm în privința startului de zăpadă, acumulată în cantități foarte mari în ultimele săptămâni.

În prima parte, până la Cabana Leaota, ne mișcăm rapid, fiind destul de frig. Totul este înghețat bocnă! La 6.00 dimineața suntem deja la cabana Leaota. Nimic aici. Totul închis. Mai degrabă părăsit. O cabană abandonată într-un loc de vis. Ce păcat!

Nu zăbovim mult. La 6.30, suntem gata să începem tura.  Zăpada începe sa fie din ce în ce mai mare, dar ușor de traversat din cauza înghețului. Mai greu este de schiat la deal.

Prindem răsăritul cu puțin după vârful Romanescu, iar în jurul orei 9.30, primii din grup ajung deja pe Vârful Leaota (2133 m). Vremea este splendidă, cum rar întâlnești iarna la munte. Admirăm, în depărtare, spre vest, masive din Carpații Meridionali, iar spre nord, pe cele din Orientali.

După pauza bine meritata de pe vârf, începem partea cea mai grea a traversării, peste vârfuri mai puțin cunoscute: Jugureanu, Secările, Pietrele Albe, Dudele și, într-un final, Bucsa, cea care ne apropie cel mai mult de Șeaua Strungulița, „poarta” de intrare în Munții Bucegi.

Pe schiuri, la vale, lucrurile se schimbă și înaintăm destul de repede, însă nici cei care vin la picior n-o duc mai rău. Este chiar cald și plăcut, motiv pentru care ne răsfățăm cu pauze dese lungi. Plecați pe întuneric de la Cabana Leaota, pe schiuri, ajungem pe lumină la Cabana Padina. Ceilalți ajung pe întuneric, dar nu cu mult după noi.

După 14 ore de mers, cu pauze destul de multe, ce-i drept, în jurul orei 19.00, deschid ușa cabanei, cea care ne-a găzduit fără ezitare la toate traversările noastre, și ultimii sosiți.

Încă o reușită, pe o vreme de vis, cu peisaje cum rar ne este dat să vedem. Unde sunt toate astea? În Munții Leaota, cel mai sălbatic și mai pitoresc masiv de la noi. Vă așteaptă. Și nu-i imposibil de abordat, nici pe schiuri, nici la picior.

 

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Transport public: PNL Târgoviște pune condiții

Next Story

HANDBAL. Naționala vine la Târgoviște

Don't Miss