CSM Târgoviște o primește joi seară, ora 18.00, pe U Cluj, în Polivalentă, într-o partidă contând pentru etapa a VII-a a fazei a doua a Ligii Naționale de Baschet Feminin. CSM ocupă locul 3 în clasament, în timp ce adversarul de mâine e abia pe 6, calculele hârtiei indicându-le pe gazde drept favorite. Oficialii clubului așteaptă un număr mare de suporteri la sală, care să le susțină pe Stoenescu &co. spre o nouă victorie. Altfel, CSM Târgoviște a anunțat, printr-un comunicat de presă, că întrerupe orice colaborare cu Mihai Costin, jurnalist care a fost announcer la meciurile de baschet feminin de la Târgoviște din ultima vreme. Redăm integral comunicatul postat pe site-ul oficial al CSM Târgoviște, fără a comenta pe marginea subiectului: În urma materialelor de presă defăimatoare la adresa Clubului Sportiv Municipal Târgoviște apărute în spațiul public sub semnătura jurnalistului Mihai Costin, facem următoarele precizări:
- Articolele publicate pe site-ul sportimpact.ro conțin informații false și atacuri nefondate de natură să afecteze imaginea clubului nostru;
- Autorul materialelor respective nu prezintă nicio dovadă, care să susțină cele scrise de dumnealui;
- Până când autorul materialelor nu-și va prezenta scuze în mod public sau va demonstra cu dovezi că informațiile publicate sunt corecte, ne rezervăm dreptul de a întrerupe orice colaborare cu dumnealui.
Foto: stiridb.ro