Liniștea ce s-a așternut peste viața noastră politică este una aparentă. Tumultul ceremonialului de la Ateneul Român s-a stins în zare iar ecourile lui mai răzbat greu, pe ici pe colo, prin ziare, emisiuni televizate și, vorba unui clasic în viață, nu mai privim în trecut pentru că „Viitorul nostru se află mereu în față, nu în spate!”
Dezmorțit parcă de îndemnul înaltului demnitar, strâng pleoapele și ascut privirea astfel încât să-mi aduc orizonturile la atingerea mâinii și să răsfoiesc viitorul (Nu? Că așa sună îndemnul!), și mă uit cu o curiozitate aproape maladivă.
Ce văd în cetate și în afara ei?
Văd forfota nebună a două campanii electorale ce ne vor consuma anul cu luptele duse la baionetă de către opozanți. Ei cu ei și ei între ei!
Văd cohortele de politicieni ce vor excela în imprecații care mai de care mai năstrușnice! Văd din nou trădări și trădători, afilieri și dezafilieri, ceartă și împăcare, încolonări și despărțiri, toate, pe rând sau deodată, astfel încât retina îmi obosește și parcă mi-aș întoarce privirea de la această introspectare a viitorului și aș privi putin în lateral, stânga, dreapta, nu contează, să văd alții cum fac!
Dar iar îmi sună în minte „Viitorul nostru se află mereu în față, nu în spate!” și iar tresar, și iar mi se injectează globurile oculare privind amalgamul de promisiuni și speranțe deșarte și îmi zic: Nu pot să privesc în spate să văd și lecția trecutului? Și diavolul cocoțat pe umăr țipă în ureche! NUU!!!
Vocea rațiunii însă se face din ce în ce mai auzită și acoperă atât pe sfătuitori cât și pe cei ce ne îndeamnă spre un viitor luminos! Deschidem cartea de istorie și, pentru a nu fi partinici, nu ne întoarcem nici în ziua de ieri, nici în veacul trecut, nici în mileniul trecut.
Ne ducem în Roma antică, cu mai mult de două milenii în urmă, dar nu mai departe de ab Urbe condita și alegem la întâmplare două maxime:
„Potius mori quam foedari” adică „Mai degrabă mori decât să te dezonorezi” și o altă maximă care ar trebui să guverneze orice campanie electorală: „Prius quom promittas, deliberes et cum promiseris, facias”.
Să-l traducem? Aproape că nu este nevoie!
„ÎNAINTE DE A PROMITE, SĂ TE GÂNDEȘTI BINE, ȘI DUPĂ CE AI PROMIS, SĂ ȘI FACI”!
Idealiști latinii ăștia!! Ducă-se în pustii cu maximele lor!
Și totuși au impus o cultură și o civilizație!
Nu pot să cred că praful s-a așezat într-un asemenea strat pe cărțile de istorie încât să nu mai putem învăța din principiile înaintașilor, astfel încât să privim spre viitor având proaspăt în minte rezonanța și semnificațiile celor două maxime!
Chiar vreau să văd actori politici care si-au însușit lecția de latină!
Idealist, nu?
