Oficialii Chindiei Târgoviște (locul 5 în Liga a II-a) au fixat, în linii mari, programul de pregătire din primele săptămâni ale lui 2019. Reunirea lotului va avea loc pe 10 ianuarie, la stadionul Eugen Popescu. Va urma vizita medicală, cel mai probabil în București, și reacomodarea la efort, cu antrenamente la baza proprie. „Avem în plan două cantonamente, unul la Mogoșoaia, iar pentru al doilea luăm în calcul mai multe variante„, a declarat președintele clubului, Marcel Ghergu. Chindia s-a despărțit după ultimul joc oficial din 2018 (1-3 la Cluj, cu U) de Bogdan Vasile, sosit în vară de la Dunărea Călărași. „Vor fi ceva mutări, dar vom discuta despre ele în primele zile ale anului care vine„, a precizat Ghergu.
Denis Ispas, dat afară de la Călărași
Transferat de Dunărea în luna ianuarie a acestui an, fundașul n-a rezistat prea mult în Liga I, unde cerințele și nivelul sunt cu mult peste eșalonul secund. Ispas a fost pus pe liber de antrenorul Dan Alexa, alături de alți nouă fotbaliști ai nou-promovatei.
Foto: Cătălin Clopotaru / AFC Chindia Târgoviște