Cât este marketing, cât este inspirația firmei de publicitate sau a celei care a comandat această reclamă, nu contează atât timp cât dincolo de mercantilismul oricărei reclame comerciale, se ascunde un mare ADEVĂR.
Și acum, de ceva vreme, când vedem ce ni se întâmplă, parcă suntem aruncați într-un trist și nemilos „adevăr” al unora în care ni se spune că „Țara trebuie schimbată!”.
Reclama ce este transmisă, poate prea puțin pe micile ecrane, al cărei slogan cu ușurință poate fi împrumutat de fiecare actor politic, mă duce cu gândul la o pildă auzită cu ceva vreme de la un prieten căruia, la rându-i, îi fusese transmisă de alt prieten ce aparținea unei alte culturi, cea arabă, dacă nu mă înșel. Aceasta dovedește că pildele și poveștile de viața aparțin tuturor culturilor nu numai uneia, unora sau celui ce a spus prima dată povestea.
Se spune că în marginea unei cetăți se afla un înțelept care avea un răspuns pentru fiecare întrebare. Un tânăr călător, străin de cetate, dar dornic să intre în ea, îl întrebă:
- Înțeleptule, cum sunt oamenii din această cetate?
- Cum erau oamenii din cetatea din care ai venit tu, călătorule?
- Acolo de unde vin eu oamenii sunt buni și frumoși!
- Și în această cetate, călătorule, vei găsi oameni buni și frumoși.
Și călătorul trecu bucuros prin porțile cetății.
Al doilea călător, adresă aceeași întrebare înțeleptului care, la fel ca și primului, înainte de a-i răspunde, îl întrebă:
- Cum erau oamenii din cetatea din care ai venit tu?
- Acolo de unde vin eu oamenii sunt răi și urâți!
- Și în această cetate, călătorule, vei găsi oameni răi și urâți!
Și cel de-al doilea călător trecu prin porțile cetății supărat de răspunsul cel primi de la înțelept.
Un al treilea călător, ce asistase la primele două dialoguri, mirat de răspunsul contradictoriu cel dăduse celor doi referindu-se la oamenii din aceeași cetate, îl întrebă:
- Cum poți, înțeleptule, să spui despre oamenii din această cetate, o dată că sunt „buni și frumoși” și imediat să spui că sunt „răi și urâți”, nu sunt în cetate aceiași oameni?
- Da, călătorule, în cetate sunt ÎNTOTDEAUNA aceiași oameni, însă ei pot fi „buni și frumoși” sau „răi și urâți”, după cum îi privim noi. Dacă îi privim cu ochii sufletului, „buni și frumoși”, ei vor fi pentru noi buni și frumoși iar dacă îi vom privi ca pe unii „răi și urâți”, ei vor fi răi și urâți. OAMENII SUNT AȘA CUM ÎI PRIVIM!
Apelând la înțelepciunea înaintașilor, transmisă în modul cel mai fericit printr-o reclamă comercială, „Nu țara trebuie schimbată, ci modul în care o privim!”, „Nu oamenii trebuie schimbați, ci modul în care îi privim!”.
Pilda înțeleptului și sloganul reclamei trebuie să devină stindardul nostru, al oamenilor politici, al tuturor și, asemeni sfântului împărat ce-a biruit sub deviza „IN HOC SIGNO VINCES”, noi vom avea singura șansă să ne salvăm moral dacă, cu ochii larg închiși, vom vedea oamenii „buni și frumoși” și nu ne vom mai risipi energiile să schimbăm o țară!
Nu ea trebuie schimbată, ci metehnele cărora am căzut pradă noi, oamenii. Trebuie să ne scuturăm de toate relele ce le ducem pe umerii noștri și abia atunci, pe locul lăsat gol, ne pot înmuguri vlăstarii aripilor.