Întâi Decembrie 2018 a trecut, clopotele catedralelor s-au stins în ecouri prelungi, bătând acum doar în inimile românilor! Istoria și istoricii au întors pagina și au consemnat primul secol de aur al Țării în drumul ei spre eternitate!
Am serbat Centenarul Marii Uniri, atâți cât am mai rămas, fiecare după propria credință, unii cu bucurie, alții pioși, plini de recunoștință, alții gălăgioși ca niște trâmbițe sparte. Fiecare după puteri și mânați de propria conștiință, acolo unde ea a mai rămas.
Iată-ne astăzi în fața unui nou capitol al vieții noastre, ca neam și patrie! (După cum observați pendulez nehotărât între slavul ȚARĂ și latinescul PATRIE). După o sută de ani de la Marea Unire, privind peste umăr, vedem generațiile ce s-au luptat cu destinul pentru a făuri o țară, îi omagiem dar nu putem să ne ascundem frica de albul paginii prezentului lipsit de viitor.
Ei, cei ce ne-au dat Unirea, cei ce au dus-o încă un veac peste vremuri, au avut un proiect de țară, dar noi cei care am omagiat, celebrat, aniversat…, noi ce proiect de țară avem?
În parcursul sinuos al istoriei în care meandrele curgerii ușor te pot întoarce punitiv în timp, care este „foaia noastră de parcurs?”
Să stam preț de o clipă, zăbovind pe marginea gândului, să privim adânc în sufletul nostru, în sufletul neamului nostru, să aruncăm toate relele Pandorei și să dezvelim nestematele acestui popor!
Să punem împreună gândurile bune, energiile creatoare și să dăm țării un drum călăuzitor prin veacuri, din respect pentru înaintași, din grijă pentru urmași.
Acum după ce spațiul public s-a eliberat de zurgălăii și gorniștii unor serbări și sărbătoriri, care mai de care mai trîmbițate și mai cocoțate, cu „Pupat Piața Independenței. Stop”, a lui Nenea Iancu (se înțelege, Caragiale) așteptăm clasa politică să treacă peste propriile limitări și, renunțând la „Programe de guvernare”, „Programe de preluare a guvernării”, să ne dea un „PROGRAM DE ȚARĂ”, un program în care fiecare să se regăsească pe sine și, împreună să regăsim o PATRIE.
O Patrie ce își cheamă fiii și fiicele acasă pentru a nu mai fi însângerată, o Patrie căreia să-i spunem cu bucurie toți ACASĂ!
Așteptăm moromețian, asemeni finalului de roman, pentru că, TIMPUL NU MAI „ARE” RĂBDARE!
