Cuvântul care unește. Cronică de blog

in Cultură/Religie by
Banner

Rar avem ocazia să ne oprim din goana nebună către nicăieri, pentru a ne bucura de ceea ce semenii noștri au a ne oferi. Sufocați de volumul colosal de informații nefiltrate, neverificate, de multe ori mincinoase sau subversive, nu mai avem răbdare să ascultăm ce are de spus cel de lângă noi. Așa se face că  oamenii au învățat să nu se expună, să nu lupte împotriva curentului, să plece capul – pentru că astfel, se spune, sabia nu-l va tăia. Și, mai ales, au învățat SĂ TACĂ!

Tot mai rar se aud în spațiul public voci care să rostească adevăruri neconvenabile, rupte de rutina minciunii, dezinformării, atacului la valorile fundamentale ale societății. Tot mai mult ne este dat a îndura asaltul ”progresiștilor” gângavi sau a politrucilor, fără scrupule săpând la valorilor ce ne fac pe noi, oamenii, OAMENI!

Printre cei care au avut curajul să se adreseze urbi et orbi, vorbind fără patimă, dar cu convingere și convingător despre teme altminteri eludate – sau deformate – în dezbaterea publică, se numără Vicarul Eparhial Ionuț Ghibanu. Deși poate părea surprinzător că un slujitor al lui Dumnezeu se avântă în zona atât de pestriță a comunicării în lumea virtuală, nu este. Pentru că prin mesajele sale, prin abordările asumate și prin neobosita strădanie de a-i împinge pe cititori spre valorile care ne-au consacrat , mesajele părintelui Ghibanu fac mai mult decât 100 de predici rostite din amvon.

Iată de ce, după o perioadă destul de lungă în care am urmărit materialele publicate pe Facebook, sunt bucuros să semnalez existența unui blog, https://ionutghibanu.blogspot.com/, unde veți putea găsi mult mai multe texte semnate de Ionuț Ghibanu.

Sunt, probabil, sute de milioane de bloguri în spațiul virtual, așa că e greu să poți cerne ceea ce e valoare de ceea ce e balast. În ceea ce ne privește, vă invităm călduros să urmăriți https://ionutghibanu.blogspot.com/. Chiar dacă nu totdeauna opiniile dumneavoastră vor fi în acord cu cele ale preotului Ionuț Ghibanu, vă asigurăm că veți fi cuceriți de credința și de sinceritate care dau forță textelor.

Lectură plăcută!

Banner