Pentru că în an centenar întâlnim la tot pasul giumbușlucuri care mai de care mai năstrușnice, ce se doresc a fi atinse de harul sapienței și să acopere astfel ridicolul situației, vă propun astăzi un recurs la istorie și vă cer răgazul câtorva clipe pentru a parcurge un text (sau mai multe dacă vă vor fi pe plac) în care să intrăm în intimitatea perioadei de acum o sută de ani.
Și pentru că și presa de astăzi, alături de societate, trebuie să revină la matca firescului, căutându-și reperele, mi s-a părut nimerit textul ce vi-l propun, text ce a fost publicat în revista târgovișteană „Legea Nouă”.
Gânduri-1919
„Își împrăștie zorile peste petele de sânge omenesc, pe care pământul nu le-a înghițit încă!
Mai norocos decât anul ce se prăfuie în sicriul uitării și care s-a trezit sub pânza de foc a națiilor învrăjbite de nebunia unui singur împărat hain, în bubuit de tunuri și păcănit de mitraliere, în vaietele celor căzuți; scăldat în lacrimile mamelor și orfanilor, 1919 vine cu zâmbetul păcii pe buze. Cu mâna ursitei popoarelor, ce nu șovăie niciodată, el înfige ramura de măslin în coaja care prinde a se închega peste clocotele stârnite de prefacerile vremii.
Din pragul lui, aruncându-ne privirile în cartea neamului nostru, ochii ne lăcrimează de bucurie.
1918 venea plin de durere. Dușmanul sugruma o parte din trupul și sufletul nostru. Cuțitul hrăpăreț și ruginit al Austriei se înfipsese în carnea acestei țări.
Câtă jale!
În bucuria de astăzi, totul pare un vis!
Împărații care năvăliseră asupra poporului nostru blând s-au prefăcut în cenușă. România a ieșit deasupra durerilor cu cinste și cu slavă.
Lângă ea, Românii din toate unghiurile lumii, cereau înfrățire și dreptate pentru toți.
La noi, în locul țăranului robit, el găsește un țăran liber, cu drepturi și stăpân pe bucata lui de pământ.
Din aureola acestui an de glorie, se desprinde un cuvânt – singurul care a călăuzit popoarele sau treptele măririi -, consolidând temeliile națiunilor. Acest cuvânt, pe care îl întinde ca un arc de aur peste viața nouă a popoarelor, este : Răbdare.
Neamul nostru, mai tânăr decât toate neamurile ce fierb astăzi în focul prefacerilor istorice, va trebui să soarbă în întregime înțelepciunea lui. Căci și-n cartea sfântă stă scris: „Acel ce rabdă până în sfârșit, se va mântui”
Să fim eroi în răbdarea noastră!
***
Și târziu de tot, istoricul va înșirui pe file de cărți că în 1919 s-a înfăptuit România Mare; că în 1919 s-au dat drepturi și s-au împroprietărit țăranii! Și tuturor celor ce le-au săvârșit, Istoria le va pune pe frunte cununa de lauri, împletită de recunoștința neamului.
Fericit an!”
I. Irimescu-Cândești
(Legea Nouă, an I, nr. 2, 30 decembrie 1918)
