În perioada 6-8 noiembrie, în cadrul proiectului „Împreună putem schimba lumea” – editia a III-a, polițiștii de la prevenire în parteneriat cu I.S.J. Dâmbovița, C.J.R.A.E. Dâmbovița, D.A.S. Târgoviște și Organizația “Salvați Copiii” România au organizat activități de tip focus grup la care au participat părinți, cadre didactice și specialiști.
Proiectul s-a desfășurat la Grădinița „Micul Prinț” din Pucioasa, Grădinița „Alexandrina Simionescu Ghica” din Târgoviște, Grădinița „ Raza de Soare” din Târgoviște, Grădinița Șotânga, Grădinița “DOROTHY” din Târgoviște și Grădinița cu program prelungi nr.1 din Târgoviște, iar tema a fost -Relația Familie-Grădiniță -Comunitate/Poliție și rolul acesteia în dezvoltarea comportamentelor prosociale ale preșcolarilor.
Această colaborare se concretizează în activități de informare a copiilor asupra unor reguli care trebuie respectate astfel încât viața si siguranța lor sa nu fie pusă în pericol.
Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița