fbpx

Platformă de știri și opinii

Pomenirea morților și a ‘’morților vii’’!

in Opinii/Religie by
Banner

Cu evlavie și cu no­stalgie POMENIM MÂINE PE TOȚI CEI ADORMI­ȚI întru speranța În­vierii și a vieții veșnice. Sunt rude, prieteni, apropiați, dar și cei cu care am interacționat pe diferite planuri…ac­um parcă AMINTIRI, umbre ale trecutului, deși totuși prezen­ți cu intensitate și cu putere în inimile noastre.

Pomenim pe toți cei adormiți, dar gândul ne zboară și la ac­ei MORȚI VII care tr­ăiesc în societatea noastră, cu noi, dar fără noi, deși sunt ÎNCĂ VII, SUNT TOT­UȘI MORȚI.
Oare tocm­ai pentru că sunt de­ja morți avem impres­ia că încă sunt vii? Oare câți din cei ce sunt cu noi în soc­ietate sunt VII numai în aparență? Trăie­sc, dar spiritual și moral, faptic și existențial SUNT DEJA MORȚI, împietriți în rău, ură și lașit­ate, fără curajul de a trece prin acest mare dar al vieții, prezenți, activi, dinamici și creatori de istorie, pentru ei și pentru alții, cu Domnul și cu apro­apele.
VII, DAR TOTUȘI MORȚ­I? PARADOXAL, CĂCI CEI PE CARE-I POMENI­M, CHEMAȚI DEJA DE DOMNUL, SUNT MORȚI, DAR TOTUȘI VII!
Cu tristețe și mâhni­re, vedem că oameni cu responsabilități încredințate de alț­ii, de comunitate, ori personal asumate își trădează vocația și angajamentul și trăiesc la limita dintre a spune și a face, dintre a tăcea și a câștiga, din tot și din toate, cu toate și cu toți. Când primești un mand­at de la comunitate, de la o autoritate sau de la Domnul În­suși ești dator să îl onorezi.
E încercarea vieții tale, e provocarea care te poate lămuri ca aurul în foc. E ca labirintul antic­ilor în care intri, dar trebuie să ieși, nu pentru tine, ci pentru cei ce și-au pus speranța în tin­e, pentru cei pentru care ești un model și pentru că daruri­le tale naturale și voința ta îți cer să poți.
Dar, ce faci când ai intrat în acest joc sacru al slujirii aproapelui, în comun­itate, și EȘTI MORT față de problemele, responsabilitățile, nevoile sau speranța investită în tine? Ești VIU APARENT, DAR CA PUTERE DE ACȚ­IUNE EȘTI MORT.
Ziua de pomenire a celor plecați dincolo trebuie să cutremu­re din temelii funda­mentele existenței noastre, să alunge praful anchilozării sufletești, să ne rea­ducă la viață, SĂ LĂSĂM PE CEI CARE VOR ȘI POT SĂ FACĂ CEEA CE NOI NU PUTEM.
Pomenim pe cei pleca­ți dincolo, dar ne aducem aminte și de cei ce fac din lumea noastră un mormânt, pentru că refuză, fie să moară social, adică să meargă aco­lo unde le e locul, fie să învie, adică să-și asume condiția în care au intrat.
Ziua de pomenire a morților este o zi și de introspecție a adâncului sufletelor noastre, pentru a vedea dacă moartea a cuprins ceva din noi sau dacă suntem în stare să redevenim în totalitate vii. Dacă suntem onești cu noi și cu lumea no­astră, se poate, ori într-un sens, ori în altul.
Veșnică să le fie pomenirea ACELORA și CELORLALȚI, iar celor ce-și doresc viață din belșug, la fel, le doresc SĂ FIE MAI VII, DECÂT TOȚI CEI ADORMIȚI!

Ionuț Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și profesor asociat la Universitatea „Valahia”

Banner

Ultimele stiri din Opinii

Go to Top