Înregistrările cu Adrian Țuțuianu, prezentate în aceste zile de postul România TV, au încins la maxim spiritele în PSD.
Łiderul dâmbovițean a reușit să irite majoritatea greilor partidului, de la Claudiu Manda, Olguța Vasilescu sau Dănuț Andrușca, la, ce-i mai grav pentru el, Liviu Dragnea. De altfel, președintele PSD a spus că nu tolerează un astfel de limbaj și că declarațiile lui Țuțuianu vor fi dezbătute în Cex. (Comitetul executiv) al partidului. Mai mult, ministrul Andrușca l-a amenințat pe Țuțuianu că îl dă în judecată. În apărarea lui Adrian Țuțuianu s-au poziționat, pâna acum, doar Mihai Tudose de la Brăila și Dumitru Buzatu de la Vaslui. Paul Stănescu (unul din semnatarii scrisorii anti-Dragnea), citat de đâmbovițean cum că i-ar fi rușine sa iasă cu Dragnea în public, a infirmat astăzi spusele lui Țuțuianu, declarând că nu îi este rușine cu președintele PSD pe stradă.
Țutuianu rămâne din ce în ce mai izolat în demersul său dus împotriva lui Liviu Dragnea și va fi, cel mai probabil, supus unei discuții în forul superior al partidului. Care, tot probabil, îl va sancționa în vreun fel. Mai ales că cei care îl vor „judeca” nu vor uita ca au fost etichetați de dâmbovițean drept „maimuțe”.
Singurul sprijin solid al lui Țuțuianu ramâne organizația județeană a partidului. Sursele noastre spun ca liderul PSD Dâmbovița a cerut sprijinul șefilor de organizații din județ pentru a semna o listă de susținere, cu care Țuțuianu să meargă la următorul Cex. De altfel, Adrian Țuțuianu a clamat faptul că are mandatul colegilor din județ în mai multe demersuri. Cum ar fi scrisoarea anti-Dragnea. Numai că, unul din puținii dizidenți din Dâmbovița, Alexandru Oprea, a infirmat acest fapt.
Mai mult ca sigur, următorul Comitet executiv al partidului va clarifica situația lui Adrian Țuțuianu.