fbpx

Platformă de știri și opinii

Flacăra – Chindia, azi în Cupă

in Sport by
Banner

Turul IV al Cupei României se încheie astăzi cu derby-ul orgoliilor de la Moreni, Flacăra – Chindia Târgoviște. Meciul ar fi trebuit să aibă loc acum o săptămână, dar a fost reprogramat de FRF din cauza altei amânări, respectiv jocul de campionat al Chindiei cu Petrolul. Târgoviștea traversează cea mai slabă perioadă din ultimii ani, cu patru etape la rând în Liga a II-a fără victorie. Nici morenarii nu stau bine, echipa lui Gabi Paraschiv bifând un singur punct în jocurile oficiale disputate până acum în Liga a III-a. Confruntarea de la Moreni începe la ora 15.00, iar intrarea este liberă. Interesant este că Federația a anunțat, pe site-ul propriu, că tragerea la sorți a meciurilor din 16-imi va avea loc astăzi, la ora 17.00. Dacă câștigă, Chindia va fi în urna A – a capilor de serie – la tragerea de astăzi. În schimb, în cazul calificării, Flacăra va ajunge în urna B. BazarMedia l-a contactat luni seară pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, pe tema acestei programări. “Posturile deținătoare de drepturi TV ne-au solicitat ca tragerea să aibă loc la ora 17.00. E tot ce știu, pentru detalii vorbiți, vă rog, cu Cătălin Popescu”, a transmis șeful Federației. Popescu a anunțat că tragerea la sorți va începe după ultimul fluier al jocului de la Moreni, existând astfel posibilitatea, în cazul în care calificarea va fi decisă la penalty-uri, de exemplu, ca evenimentul să nu înceapă mai devreme de ora 18.00. “Contează să fie Flacăra acolo, poate să se amâne și cu o oră tragerea”, a comentat antrenorul morenarilor, Gabi Paraschiv. Tehnicianul cu care Chindia a ajuns aproape de locurile retrogradabile, Viorel Moldovan, nu a putut fi contactat.

Cum arată urnele pentru 16-imi înaintea jocului de la Moreni:

URNA A – echipele care au ajuns în optimile Cupei României din sezonul precedent

1. SC FC FCSB SA
2. U Craiova 1948 Club Sportiv SA
3. AFC Astra
4. CS Gaz Metan Mediaș
5. FC Viitorul SA
6. SC Dinamo 1948 SA
7. AFC Botoșani
8. CSM Politehnica Iași
9. AFC Hermannstadt
10. CS Mioveni
11. AS FC Universitatea Cluj

URNA B – celelalte echipe care s-au calificat în faza şaisprezecimilor de finală

1. FC CFR 1907 Cluj SA
2. ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe
3. AFC Dunărea 2005 Călărași
4. CS Concordia Chiajna
5. SC FC Voluntari SA
6. ACS FC Academica Cliceni
7. CS Sportul Snagov SA
8. AFC UTA Arad
9. ACS Energeticianul
10. ASU Poli Timișoara
11. CS Luceafărul Oradea
12. ACS Dacia Unirea Brăila
13. AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele
14. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
15. AFC Unirea 1924
16. CSM Bucovina Rădăuți
17. CS Sporting Liești
18. AFC Progresul 1944 Spartac
19. Fotbal Club Rapid
20. CSM Slatina

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în perioada 24-30 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Banner

Ultimele stiri din Sport

Go to Top