Peste 450 de înotători, reprezentând 68 de cluburi din toată țara, vin la Târgoviște pentru a concura la Campionatul Național de Cadeți.
Timp de patru zile, între 12 și 15 iulie, cei mai buni cadeți (12-14 ani) din țară se vor întrece la Complexul Turistic de Natație Târgoviște.
Competiția va cuprinde opt reuniuni, câte două zilnic, de joi și până duminică, care vor începe la ora 9.30, respectiv la ora 17.00.
Evenimentul este organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, având ca parteneri Primăria Municipiului Târgoviște și Complexul Turistic de Natație.
Ca o premieră, Cristi Neacșu (ACS Contratimp), singurul dâmbovițean prezent în concurs, înoată la Campionatul Național de Cadeți în bazinul unde își desfășoară antrenamentele.
Competiția ce se va desfășura zilele următoare nu este singulară, Târgoviște fiind, deja, un reper important pe harta competițiilor de profil din țară.
Pe lângă competiții cu impact local, regional, național sau internațional, Complexul de Natație târgoviștean devine extrem de atractiv și pentru loturile de sportivi profesioniști. Cu câteva săptămâni în urmă, la Târgoviște s-a aflat lotul național de polo, pentru o perioadă de pregătire.
Dacă proiectele despre care vorbeau mai-marii Complexului se vor pune în aplicare, Târgoviște are șanse să devină unul dintre cele mai importante centre de pregătire și competiții din țară.